Neatenţia unui bătrân angajat într-o traversare neregulamentară îl putea costa viaţa. Ieri, în jurul orei 12.00, pietonul de 85 de ani a încercat să treacă strada, în faţa Policlinicii din Hipodrom. Nu a apucat să ajungă în siguranţă pe cealaltă parte a drumului, bătrânul fiind accidentat de un autoturism "BMW".
Potrivit poliţiştilor care au efectuat cercetarea la faţa locului, Dumitru V. (85 de ani), din Brăila, s-a angajat în traversarea prin loc nepermis a străzii. Şoferul unui "BMW", Alexandru C. (30 de ani), care venea dinspre strada Şcolilor, l-a surprins şi accidentat pe bătrân în zona unităţii medicale. Victima a fost preluată de ambulanţă, iar poliţiştii rutieri au demarat cercetările la faţa locului, pentru a stabili exact cum s-a produs evenimentul. Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Victima în vârstă de 85 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral acut cu şoc hemoragic, fiind în stare comatoasă. După câteva ore de la accident, bărbatul a fost transferat la Galaţi, la Secţia Neurochirurgie a Spitalului "Sfântul Andrei". Medicii erau rezervaţi în privinţa stării sale.