• în miez de noapte, un tânăr de 21 de ani care conducea autoturismul pe strada Radu Negru l-a acroşat pe un bărbat de 36 de ani • acesta a ajuns la spital şi s-a constatat că avea o alcoolemie în aerul expirat de 1,09 mg/l
Un bărbat care a vrut să traverseze pe strada Radu Negru a fost lovit de un autoturism. S-a constatat că pietonul era sub influenţa accentuată a alcoolului.
Potrivit poliţiştilor, la data de 11 ianuarie, la ora 23.50, un tânăr de 21 de ani, din Brăila conducea un autoturism pe strada Radu Negru din municipiu, către Aleea Petroliştilor. Acesta l-a acroşat pe un bărbat în vârstă de 36 de ani care se angajase în traversarea drumului prin loc nepermis. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a pietonului, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. “Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest, în cazul pietonului rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 1,09 mg/l”, au transmis poliţiştii.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.