Astăzi, în jurul orei 12.30, acesta a vrut să traverseze şoseaua Rm. Sărat, la câţiva metri de intersecţia cu strada Comuna din Paris, printre maşini şi fără să se asigure. Bărbatul a fost surprins şi accidentat de un autoturism Fiat, condus regulamentar de un brăilean de 47 de ani care se deplasa dinspre Dorobanţi spre şoseaua de centură. Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0 (zero) în ambele cazuri. Pietonul a fost transportat la Spitalul Judeţean pentru îngrijiri medicale, iar la acest moment este în afara oricărui pericol. În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare din culpă.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.