* un șofer de 20 de ani, care circula cu un autoturism Ford Escort, a ajuns la intersecția cu strada Albinei și nu a acordat prioritate unui pieton în vârstă de 65 de ani * potrivit polițiștilor, acesta din urmă se angajase în traversarea străzii pe marcajul pietonal
Un pieton a fost accident de un autoturism pe Bulevardul Dorobanților, la intersecția cu strada Albinei. După cum au stabilit polițiștii, un tânăr de 20 de ani din Pitulați conducea un autoturism Ford Escort pe Bulevardul Dorobanților, dinspre strada Școlilor către 1 Decembrie 1918. El nu a acordat prioritate de trecere unui bărbat de 65 de ani din Brăila, care se angajase în traversarea străzii pe zebră. Pietonul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Participanții la trafic implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero în ambele cazuri. S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.