Piata de electronice si electrocasnice s-ar putea dubla | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Piata de electronice si electrocasnice s-ar putea dubla

Piata romaneasca de electronice si electrocasnice a depasit anul trecut valoarea de 900 de milioane de euro si s-ar putea dubla in urmatorii cinci ani, potrivit estimarilor retailerului Flamingo International.
"Piata de electronice si electrocasnice din Romania inregistreaza inca un volum mic de cerere pentru acest tip de produse, aceasta situindu-se in anul 2006 la putin peste 900 milioane euro, pentru aproximativ 22 milioane de locuitori, comparativ cu alte piete din regiune, precum Cehia, unde la o populatie de aproape doua ori mai mica (...) piata de profil se ridica la aproximativ un miliard de euro", se arata intr-un comunicat al companiei.
Potrivit reprezentantilor Flamingo, rata anuala de crestere pe segmentul de electronice si electrocasnice va fi, pe termen mediu, de circa 15%.
Flamingo isi va extinde in urmatorii trei ani reteaua de magazine de pe piata romaneasca, in conditiile dezvoltarii pietei de profil, urmind sa investeasca mai multe zeci de milioane de euro.
Pentru acest an, Flamingo International intentioneaza sa inchida 38 de magazine si sa deschida 28 de unitati, urmind ca la sfirsitul anului 2007 numarul total de magazine sa scada la 147, dar cu o suprafata totala de vinzare mai mare, de 59.000 de metri patrati. Investitia in noile magazine se va ridica in 2007 la 4,5 milioane de euro, potrivit unui raport prezentat anterior de companie.
Tendinta deschiderii de magazine cu produse electronice, electrocasnice si IT&C de dimensiuni mai mari a determinat grupul Flamingo sa inchida mai multe magazine Flanco, de dimensiuni reduse si sa deschida unitati Flanco World, cu o suprafata de vinzare superioara.
"Planurile de dezvoltare ale Flamingo includ deschiderea a zece magazine Flanco World si consolidarea retelei actuale de magazine, astfel incit pina la finalul anului 2007 reprezentantii retailerului isi propun sa ajunga la o suprafata totala de vinzari de 60.000 metri patrati si de 75.000 metri patrati pina la finalul lui 2008", se mai arata in comunicat.
Flamingo vizeaza dezvoltarea activitatilor de vinzare a produselor IT&C, domeniu care ar putea inregistra, in urmatorii trei ani, o dublare a volumului, la 500 de milioane de euro, conform estimarilor Flamingo.
Grupul Flamingo International a inregistrat anul trecut vinzari in scadere cu 12,7%, la 153 milioane euro, iar pierderile s-au accentuat la 15,5 milioane euro, ca urmare a costurilor de integrare a Flanco, a cheltuielilor de restructurare si a provizioanelor.
Flamingo are un capital social de 77,9 milioane de lei, divizat in 779 milioane de actiuni cu o valoare nominala de 0,1 lei pe actiune, si este controlata de Dragos Cinca, care detine 30,17% din actiuni, si fondul de investitii QVT, cu 10,2% din titluri.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro