Ministrul britanic de Externe, Philip Hammond, a anunţat luni că va susţine candidatura Theresei May la funcţia de premier al Regatului Unit, fiind de părere că aceasta este destul de pragmatică pentru a obţine cea mai bună afacere pentru Marea Britanie în cadrul procesului de ieşire din UE.
Hammond, care a militat pentru ca Marea Britanie să rămână în UE, a declarat că, în urma votului din Marea Britanie de a părăsi UE, următorul premier va trebui să facă un compromis între accesul continuu la piaţa unică a Europei şi limitarea libertăţii de circulaţie, relatează Reuters online.
"Circulaţie nestingherită a cetăţenilor UE, aşa cum a funcţionat până în prezent, nu se mai află pe masa de negocieri", a afirmat Hammond într-un comentariu pentru cotidianul The Daily Telegraph.
"Prioritatea noastră trebuie să fie asigurarea celui mai bun acces posibil pentru companiile britanice pe piaţa unică în ceea ce priveşte bunurile şi serviciile, însă în limitele impuse de acea realitate politică," a adăugat oficialul.