Petrom răscumpără acţiuni proprii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Petrom răscumpără acţiuni proprii

OMV Petrom (SNP) a început de ieri programul de răscumpărare de acţiuni proprii de pe piaţa de capital, titlurile urmând să fie distribuite către actualii sau foştii salariaţi, conform unei decizii AGA din decembrie 2008. Potrivit Contractului colectiv de muncă al Petrom, care este în vigoare din 2008 şi a protocolului încheiat între companie şi Federaţia Sindicatelor Libere şi Independente din Industria Petrolieră Română Petrom, acţiunile răscumpărate vor fi acordate cu titlu gratuit foştilor sau actualilor angajaţi ai OMV Petrom, care au deţinut sau deţin această calitate oricând în perioada 14 decembrie 2004 şi data aprobării prospectului simplificat de ofertă de către CNVM.

Petrom va răscumpăra în cadrul programului maximum 10 milioane de titluri, ceea ce reprezintă 0,02% din capitalul social. Compania va plăti minimum 0,10 lei pe acţiune, adică valoarea nominală şi maximum 0,655 lei, cotaţie care a fost maximul istoric până la data adoptării hotărârii în AGA. "Distribuirea cu titlu gratuit a acţiunilor dobândite în cadrul programului de răscumpărare descris în cele de mai sus va fi demarată numai după aprobarea de către CNVM a prospectului simplificat, urmând ca OMV Petrom să distribuie, cu titlu gratuit, un număr de 100 de acţiuni fiecărei persoane îndreptăţite", se arată într-un comunicat de presă al companiei.

Programul are o durată de până la 18 luni din momentul publicării hotărârii AGA în Monitorul Oficial (19 ianuarie 2009), ceea ce înseamnă că OMV Petrom mai are la dispoziţie circa 6 luni pentru derularea răscumpărărilor. Totodată, acţiunile cumpărate din piaţă vor fi distribuite salariaţilor în cel mult un an de la momentul achiziţiei.

Acţiunile vor fi plătite din profitul distribuibil sau din rezervele Petrom, cu excepţia celor legale. Programul de răscumpărare se va realiza prin intermediul casei de brokeraj Unicredit CAIB Securities.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro