Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
În toamna anului 2022, Societatea Ornitologică Română v-a propus o nouă aventură în lumea minunată a naturii. O aventură care aduce de la an la an tot mai mulți copii aproape de natură. La cea de-a VII–a ediție a programului Școli și Grădinițe Prietenoase cu Natura s-au înscris 876 de insituții de învățământ: școli, grădinițe și palate ale copiilor.
Organizatorii acestui eveniment vă mulțumesc! V-am chemat aproape de noi și ați venit. Mulțumim tuturor cadrelor didactice care n-au stat pe gânduri și și-au înscris școala sau grădinița în cel mai prietenos program de educație pentru natură. Suntem recunoscători și ne bucură să vedem că de la an la an crește numărul copiilor care se împrietenesc/reîmprietenesc cu natura din jurul lor. Și n-am fi reușit să ajungem aici fără implicarea voastră, a profesorilor. Sunteți partenerii noștri în această minunată aventură.
Ne dorim ca prin acest program să conectăm copiii cu natura și să creștem viitori adulți conștienți, care să trateze planeta mai bine decât o facem noi astăzi.
Din cele 718 școli acceptate în program, 392 provin din mediul urban, iar 326 din cel rural. Județele cu cele mai multe școli înscrise sunt: Cluj (51), Bihor și București (40 fiecare) și Iași (34). În plus, avem cel puțin o școală din fiecare județ înregistrată în program.
Pentru că v-ați dorit și ne-ați scris, anul acesta am lansat programul și pentru grădinițe. În primul an au venit alături de noi 158 de grădinițe din 30 de județe. Cele mai multe sunt din: București (12), Harghita (11), Cluj și Constanța (10 fiecare).
Am conceput programul Școli și Grădinițe Prietenoase cu Natura în așa fel încât orice cadru didactic, indiferent de specializare, să poată participa împreună cu elevii la proiect. Profesorii au la dispoziție Ghidul activităților, care cuprinde toate informațiile importante pentru derularea corectă a acestora. Activitățile din cadrul proiectului pot fi organizate atât la școală, cât și de acasă.
Primele activități în natură au avut deja loc. Copiii au pregătit hrănitori pentru păsări, le-au alimentat, au plantat copaci, au avut grijă ca înaripatele să nu se mai lovească de ferestre și au lipit siluete de păsări sau diverse forme, au construit cuiburi artificiale.
Este o mare bucurie pentru organizatori să vadă că interesul cadrelor didactice și implicit al elevilor crește de la an la an, de aceea sperăm ca acest proiect să reziste cât mai mulți ani. La acest proiect s-au înscris și școli din Brăila, de aceea o să urmărim cu interes evoluția acestora în cadrul acestui proiect.