Peste 300 de profesori protestează, luni, în Bucureşti în faţa Guvernului, cerând majorarea salariilor, 6 % din PIB pentru Educaţie dar şi măsuri împotriva violenţei faţă de profesori, sindicaliştii depunând la Guvern şi o listă de nemulţumiri.
Peste 300 de profesori sindicalişti din toate colţurile ţării au venit, luni, să protesteze în faţa Guvernului. Aceştia au venit cu bannere şi cu pancarte pe care scrie "Una este să fii salariat, alta e să fii slugă. Nu facem decât să ne apărăm demnitatea", "Vrem majorarea cu 50% a salariilor profesorilor".
Totodată, profesorii adunaţi în Piaţa Victoriei din Capitală scandează "ruşine, ruşine, ruşine să vă fie, 6% sin PIB domnul prim-ministru, asta vă cerem, să respectaţi legea, domnule prim-ministru".
Profesorii cer majorări salariale, 6 % din PIB pentru Educaţie dar şi măsuri împotriva violenţei faţă de profesori.