Cei 2.830 de elevi de clasa a VI-a din toate şcolile brăilene au dat startul Evaluării Naţionale. Astfel, ieri au susţinut proba scrisă la limba română şi comunicare, iar astăzi le sunt testate cunoştinţele la matematică.
Următorii şcolari care se pregătesc de testele naţionale sunt cei din clasa a IV-a. La nivelul judeţului nostru, sunt înscrişi 2.870 de elevi. Aceştia vor da proba la limba română pe 30 mai, iar examenul la matematică este programat pentru 31 mai. Pe 2 iunie, se va desfăşura proba la limba maternă.
Elevii din clasa a II-a, 2.865 la număr în judeţul Brăila, vor susţine proba la limba română pe 6 iunie şi pe 7 iunie (citit). Tot în ziua de 7 iunie va avea loc examenul la limba română pentru minorităţile naţionale scris/citit. Cunoştinţele la matematică vor fi testate pe 8 iunie, iar cele la limba maternă pe 9 iunie (scris) şi 10 iunie (citit).
Subiectele sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi vor fi formulate în concordanţă cu programele şcolare în vigoare pentru fiecare disciplină de studiu. Rezultatele obţinute la aceste examene nu vor fi trecute în catalog, însă vor fi folosite la nivelul şcolii pentru elaborarea planurilor individualizate de învăţare.