Conducerea structurii locale a Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) a anuntat ca, pina la data limita de inregistrare a cererilor pentru prima pe exploatatia de ovine/caprine (30 iunie 2008), au fost depuse peste 1.000 de astfel de solicitari. Concret, este vorba despre 1.107 cereri pentru efectiv de 172.196 capete ovine/caprine. In ceea ce priveste inregistrarea cererilor pentru prima pe exploatatia de bovine, directorul APIA Braila, Daniela Militaru, a explicat ca fermierii interesati mai au la dispozitie doar citeva zile pentru a depune cererile, termenul expirind la data de 15 iulie. In plus aceasta a punctat ca pina in prezent, la bovine, au fost primite 1.077 de dosare pentru 10.061 capete. "Ministerul Agriculturii a modificat legislatia privind acordarea platilor nationale directe complementare in sectorul zootehnic, pentru anul 2008 in sensul ca a fost extins termenul limita de depunere a cererilor de sprijin, atit pentru exploatatiile de bovine, cit si cele de ovine/caprine. In plus, a decis schimbarea datei de referinta pentru indeplinirea criteriului de eligibilitate a exploatatiilor de bovine. Practic, Ministerul Agriculturii a dispus reevaluarea efectivului de animale declarat de fiecare fermier beneficiar la depunerea cererii privind subventia in sectorul zootehnic", a spus sursa citata. Militaru a mai precizat ca, pentru acest an, prima se acorda in functie de efectivul de bovine inregistrat in registrul national al exploatatiilor la data de 31 ianuarie 2008 daca sint indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: exploatatia sa fie de minim 3 capete bovine, virsta animalelor sa fie de minim 6 luni. In plus, pe linga dovada inregistrarii in registrul exploatatiilor, proprietarul trebuie sa nu aiba datorii la bugetul de stat si cel local.