Reamintim ca prin ordinul nr. 174 din 19 martie 2008 al Ministerului Agriculturii s-a stabilit ca se acorda sprijin financiar prin subventionarea motorinei utilizate pentru lucrarile mecanice de infiintare a culturilor agricole, in cuantum de 1 leu/litru, aferent unei cantitati de 39 litri/hectar pentru culturile de primavara, respectiv de 39 litri/hectar pentru culturile de toamna. Potrivit acestui document, beneficiarii sprijinului financiar sint producatorii agricoli, persoane fizice si/sau juridice, care infiinteaza culturi in teren arabil. Pentru a fi eligibili la acordarea sprijinului financiar, solicitantii trebuie sa faca dovada dreptului de folosinta asupra suprafetei de teren pe care infiinteaza culturi, in calitate de proprietar, arendas, concesionar sau organizati in alte forme de asociere si/sau exploatare.
In functie de cantitatea de motorina aprobata, beneficiarii pot solicita eliberarea unei singure adeverinte pentru intreaga cantitate sau, dupa caz, eliberarea unui numar de maximum 10 adeverinte pentru fractii din aceasta cantitate.
De mentionat este ca acordarea subventiei se deruleaza in doua etape: pentru culturile de primavara, data limita de depunere a cererilor este 15 mai inclusiv, in timp ce pentru culturile de toamna, data limita este 15 octombrie.