Peru: Guvernul dat jos pentru că a spionat deputaţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Peru: Guvernul dat jos pentru că a spionat deputaţi

Este prima dată din 1968 când Congresul (parlament) peruan votează o moţiune de cenzură împotriva unui şef de guvern. Aceasta este cea mai gravă problemă cu care se confruntă preşedintele ţării, Ollanta Humala, care va trebui să numească pentru a şaptea oară un nou premier în mai puţin de un an până la încheierea mandatului său. Aflat la putere de patru ani, preşedintele Humala nu dispune de o majoritate în parlament.
Pe 19 martie, revista Correo Semanal a publicat o listă cu peruani care sunt supravegheaţi de Direcţia naţională de informaţii (Dini). Printre persoanele spionate figurau politicieni şi familiile lor, oameni de afaceri şi sute de cetăţeni obişnuiţi.
Ca urmare a acestor dezvăluiri, preşedintele Consiliului de miniştri (guvernul), Ana Jara, în funcţie de mai puţin de un an, a fost convocată în faţa parlamentului. Ea a explicat atunci că a urgentat o anchetă, dând asigurări că respectivul caz de spionaj data din timpul precedentelor guverne. La începutul lui februarie, guvernul a ordonat închiderea temporară a Dini, acuzată de spionarea atât a unor membri ai guvernului, cât şi a unor opozanţi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro