Personalităţile care au primit distincţii din partea Regelui Mihai | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Personalităţile care au primit distincţii din partea Regelui Mihai

Astfel, directorul Operei Naţionale Bucureşti, Cătălin Ionescu-Arbore, senatorul Puiu Haşotti şi deputatul Theodor Paleologu au primit Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate.
Pictorul Ştefan Câlţia, ambasadorul Republicii Cehe în România, Jirí Šitler, şi ambasadorul Spaniei în România, Estanislao de Grandes Pascual, au primit Crucea Casei Regale a României.
Totodată, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu şi academicianul Cristian Hera au primit Decoraţia Regală "Nihil Sine Deo".
Distincţiile au fost înmânate de Regele Mihai, în timp ce Principesa Margareta şi Principele Radu au asistat la eveniment. Ceremonia a fost deschisă cu intonarea imnului regal.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro