Permisul fals de Marea Britanie i-a adus o pedeapsă cu închisoarea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Permisul fals de Marea Britanie i-a adus o pedeapsă cu închisoarea

* la data de 9 august, Judecătoria Brăila l-a condamnat pe inculpatul M. M. A. la o pedeaspă finală de 5 ani și 7 luni închisoare, el primind în total 8 pedepse pentru conducere fără permis, uz de fals, vătămare corporală, tulburarea ordinii publice * bărbatul a fost trimis în fața instanței de judecată după ce a fost prins la volan fără permis de conducere * șoferul a vrut să îi păcălească pe polițiști și a prezentat un permis emis din Marea Britanie care s-a dovedit a fi fals * sentința Judecătoriei Brăila nu este definitivă

 

Pedeapsă cu închisoarea pentru un șofer care a condus autoturismul fără permis, în repetate rânduri, ba chiar la un moment dat le-a prezentat polițiștilor un permis fals din Marea Britanie. La data de 9 august, Judecătoria Brăila l-a condamnat pe inculpatul M. M. A. la o pedeaspă finală de 5 ani și 7 luni închisoare, el primind în total 8 pedepse pentru conducere fără permis, uz de fals, vătămare corporală, tulburarea ordinii publice.

Soluția pronunțată în acest caz a fost postată pe site-ul Judecătoriei Brăila. Vă prezentăm în continuare pedepsele aplicate inculpatului.

Instanța l-a condamnat pe inculpatul M. M. A. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (faptă din 22.12.2018); 1 an închisoare pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (faptă din 09.01.2021); 1 an închisoare pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (faptă din 20.03.2020); 1 an închisoare pentru infracțiunea de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, faptă din ianuarie 2019-decembrie 2020. A mai fost aplicată o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru infracțiunea de uz de fals, faptă din 09.01.2020; pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de vătămare corporală, faptă din 20.03.2020; pedeapsa de 6 luni închisoare pentru infracțiunea de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, faptă din 20.03.2020; pedeapsa de 6 luni închisoare pentru infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice, faptă din 20.03.2020.

La un calcul al pedepselor aplicate se adună în total opt condamnări față de cel acuzat. “Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului M. M. A. pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, întrucât lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate (faptă din 20.03.2020). Anulează suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 3 luni închisoare dispusă prin sentința penală nr. 575/05.04.2019 a Judecătoriei Galați. Contopește pedepsele dispuse prin prezenta sentință penală, urmând ca inculpatul să o execute pe cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare, la care se va adăuga sporul de 1/3 din suma celorlalte pedepse cu închisoarea,  rezultând o pedeapsă parțială de 4 ani închisoare. (...) În final inculpatul M. M. A. urmând să execute o pedeaspă rezultantă finală de 5 ani și 7 luni închisoare. Deduce din pedeapsa rezultantă finală perioadele de reținere și arestare preventivă, din 25.02.2021, 26.02.2021 și de la 03.03.2021 - 12.12.2021. Desființează permisul de conducere falsificat,

Admite în parte acțiunea civilă formulată de persoana vătămată M. G. și obligă inculpatul la plata sumei de 6.823 lei cu titlu de daune materiale și a sumei de 10.000 lei daune morale. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpat, părți civile, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila”, este soluția Judecătoriei Brăila din bdata de 9 august.

 

Judecat pentru conducere cu permis fals de Marea Britanie

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria (PJ) Brăila l-au trimis în fața instanței, în vara anului trecut, pe bărbatul acuzat că a condus fără permis și a prezentat un permis fals de Marea Britanie. Inculpatul M.M.A. a fost acuzat de infracțiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Potrivit anchetatorilor, în rechizitoriu s-a reținut faptul că, în ianuarie anul trecut, inculpatul a condus pe o stradă din municipiul Brăila autoturismul marca Skoda, fără a poseda permis de conducere. Anterior depistării, arată procurorii, acesta a mijlocit falsificarea permisului de conducere ce figura emis de autoritățile din Marea Britanie, pe numele său, prin furnizarea fotografiei sale și a datelor de identificare.

De asemenea, cu ocazia depistării sale în trafic, acesta a prezentat organelor de poliție permisul de conducere falsificat, pentru a împiedica constatarea faptei de conducere fără permis.Astfel, procedând la urmărirea autoturismului în cauză, organele de poliție au reușit interceptarea și oprirea acestuia, solicitându-i numitului M.M.A. documentele de identitate și ale autoturismului pentru control, acesta înmânându-le certificatul de înmatriculare al autovehiculului, polița de asigurare, cartea de identitate și permisul de conducere emis din Marea Britanie. “În urma verificărilor s-a constatat că inculpatul nu figurează în evidență informatizată ca fiind posesor al permisului de conducere eliberat de autoritățile române. De asemenea, permisul prezentat nu a fost emis de autoritățile britanice, iar modul de scriere al localității indică un document falsificat de o persoană necunoscută, nevorbitor de limbă engleză, au arătat procurorii PJ Brăila.

Inculpatul a fost arestat preventiv de magistrații Tribunalului Brăila la începutul lunii martie, asta după ce procurorii au contestat măsura dispusă de prima instanță, adică Judecătoria Brăila, care a pus inculpatul sub control judiciar. Măsura arestului a fost prelungită la data de 13 aprilie, după cum se arată pe site-ul instanței, însă apoi a fost înlocuită cu măsura controlului judiciar.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro