Mergi la conţinutul principal

Permisele de conducere ar putea fi eliberate doar celor care au absolvit ciclul gimnazial

Iniţiativa legislativă, formulată de senatorul UDMR Fekete Andras Levente, urmează să fie supusă votului final în Camera Deputaţilor şi modifică Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. "La ora actuală, în lege, nu este stipulat nimic legat de şcolarizarea celor care doresc să obţină un carnet de conducere, dar trebuie să prezinte un act medical şi că a urmat o şcoală de şoferi şi poate să meargă şi dacă reuşeşte prin anumite metode, poate să fie şi analfabet, şi poate circula pe urmă pe toate drumurile publice, autostrăzi din toată lumea. La ora actuală sunt peste 27 de persoane care sunt în arest sau în cercetare de către DNA Cluj, e o mafie întreagă în Sălaj, Cluj, Bistriţa, Maramureş, Harghita, Covasna ş.a.m.d, care au obţinut în mod fraudulos carnete de conducere, deşi sunt analfabeţi. S-a dovedit că nu ştiu să scrie, nici să citească", a explicat senatorul UDMR.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro