* un „Dorel” s-a apucat să taie o ţeavă de gaze fără să verifice dacă mai e racordată la sistem * gazele de pe ţeavă s-au aprins, dar, din fericire, flacăra nu a scăpat de sub control
La un pas de un dezastru. Astăzi, în jurul orei 12.00, o femeie din Brăila, locatară a unui bloc de pe Calea Galaţi, a vrut să taie vechea ţeavă de gaze din apartament. Pentru aceasta, ea a apelat la un "Dorel". Fără a verifica dacă ţeava mai este racordată la reţeaua de gaze a blocului, acesta s-a apucat de treabă, iar la un moment dat scânteile de la flex au aprins gazele de pe conducta. Flacăra nu a fost puternică şi s-a stins după ce a fost închis un robinet de la parter. La faţă locului a ajuns un echipaj de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, care a asigurat zona până la sosirea unei echipe a Distrigaz, ce a acţionat pentru remedierea ţevii "buclucaşe".