Mergi la conţinutul principal

Perechea Valentina Dobrila - Daniel Nechita s-a clasat pe locul al doilea la Cupa Oltenia

Clubul de dans sportiv Valentina Dance a fost reprezentat la concursul international "Sliven Open 2007" de perechea reprezentativa Valentina Dobrila - Daniel Nechita. La aceasta editie a concursului din Bulgaria au participat perechi din zece tari, iar arbitrii care au oficiat au venit din Germania, Italia, Cehia si Rusia.
La clasa Open Latino perechea braileana a pornit din faza optimilor de finala, a evoluat apoi de cea a sferturilor si a fost la un pas de semifinala.
"Este foarte greu sa patrunzi in fazele superioare deoarece la clasa Open se prezinta cei mai buni dansatori din toate tarile. Sintem foarte multumiti de evolutia perechii noastre in acest concurs, deoarece a demonstrat ca nu mai danseaza cu emotii. Probabil ca la viitoarele concursuri va avea mai multa experienta, maturitate si va avea sanse sa intre in finala" a declarat Vasile Dobrila, presedintele clubului brailean.
Dupa numai o zi, Valentina Dobrila si Daniel Nechita au avut o evolutie foarte buna la cea de a doua editie a concursului national de dans sportiv "Cupa Oltenia" unde s-a clasat pe podium adjudecindu-si un pretios loc doi la Open Latino, categoria de virsta 19-35 ani.
"Sintem pe o curba ascendenta si firesc, tintim spre virful ierarhiei in dansul sportiv romanesc si international. Prin munca si multe antrenamente specifice aceasta pereche s-a facut deja remarcata in arealul acestei discipline sportive, iar faptul ca la ultimele concursuri de clasa Open a ajuns pe podium spune totul. In scurt timp Valentina va intruni numarul de puncte si finale pentru a accede in clasa S, ultima si cea mai pretioasa treapta pe care si-o doresc toti dansatorii sportivi. Noi pregatim numai sportivi de performanta, iar cei care doresc acest lucru pot veni sa se antreneze simbata si duminica, intre orele 10.00 si 14.00 la sala de sport a Colegiului National "Gh. M. Murgoci. De altfel, se mai pot obtine relatii la telefon 0745 307832" a mai adaugat Vasile Dobrila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro