* procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Buzău împreună cu polițiști efectuează 21 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Buzău, Galați și Brăila *se fac cercetări într-o cauză vizând activitatea unui grup infracțional organizat specializat în comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, în forma continuată și de efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv
Alina MIHAI
Traficanți de droguri din Brăila sunt vizați de procurorii DIICOT și polițiștii din Buzău, care efectuează mai multe percheziții domiciliare. Se caută membrii unei grupări infracționale care aprovizionau cu droguri consumatori din Brăila și Buzău.
Astfel, la data de 16 februarie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Buzău împreună cu polițiști efectuează 21 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Buzău, Galați și Brăila. Se fac cercetări într-o cauză vizând activitatea unui grup infracțional organizat specializat în comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, în forma continuată și de efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, în formă continuată. ”În cauză, s-a reținut că, în perioada 2022 – februarie 2023, pe raza județelor Buzău, Galați, Vrancea și Brăila, a acționat un grup infracțional organizat, format din 12 membri, care au procurat, transportat, depozitat, manipulat, ambalat şi comercializat, către consumatori din județele Brăila și Buzău, droguri de risc și mare risc și substanțe cu efecte psihoactive”, se arată în comunicatul DIICOT.
Sunt puse în executare 12 mandate de aducere, suspecții urmând a fi conduși pentru audieri la sediul DIICOT - Biroul Teritorial Buzău. Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor de criminalitate organizată din Brăila, Ploiești, Galați si al jandarmilor din Buzău, Brăila și Grupării Militare de Jandarmi Galați.