Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Tg. Mureş împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Tg. Mureş au efectuat în această dimineaţă 96 de percheziţii pe raza a 12 judeţe, inclusiv Brăila, la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor suspecţi, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani. Potrivit comunicării celor de la DIICOT este vorba despre județele Mureș, Harghita, Alba, Arad, Bihor, Brăila, Brașov, Cluj, Satu Mare, Sibiu, Suceava și Timiș. „În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2010 - 2015, prin intermediul a 15 societăţi comerciale, membrii grupului infracţional au creat un circuit economic fictiv, prin emiterea către un număr de 80 de societăţi comerciale de facturi fiscale fictive prin care se atesta în mod nereal achiziţii/prestări servicii în domeniul construcţiilor - montaj, prejudiciul produs bugetului de stat fiind în cuantum de 14.540.750 lei", se arată în comunicatul DIICOT. De asemenea, în acelaşi material se precizează că în cauză a fost începută urmărirea penală faţă de un număr de 110 persoane fizice şi juridice, pentru infracţiuni de evaziune fiscală în forma autoratului sau a complicităţii, spălare de bani şi constituirea unui grup infracţional organizat.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.