Ca parinte mi se pare revoltator si inacceptabil ce se petrece intr-o clasa de la scoala "Ion Bancila". Pe scurt, lucrurile stau cam asa: iti trimiti copilul de numai 11 ani la scoala, unde in loc sa invete in ore, iar in pauze sa se distreze cu colegii, el indura umilinte, injurii, agresiuni, iar cursurile sint total compromise pentru ca un alt copil ar avea o afectiune psihica. Si asta zi de zi, vreme de doi ani scolari. Cine ar rezista? Cu alte cuvinte, revolta parintilor ai caror copii indura toate acestea de atita amar de vreme este mai mult decit explicabila. Inexplicabila este insa lipsa de reactie a autoritatilor si ma refer la Consiliul Profesoral, conducerea scolii, Inspectoratul Scolar General si nu in ultimul rind Directia de Protectie a Copilului. In ceea ce priveste ultima dintre autoritatile enuntate trebuie subliniat ca Alexandru Sculschi, directorul acestei institutii, s-a aparat printr-o intrebare retorica: "Directia raspunde pentru indisciplina copiilor din scoli?" Este la mintea cocosului ca nu. Atunci, a cui este raspunderea pentru ce se intimpla zi de zi de doi ani incoace intr-o clasa de la Scoala "Ion Bancila"? A profesorilor, a conducerii scolii, a Inspectoratului Scolar?" "Inspectoratul Scolar ne-a trimis la Protectia Copilului si invers", au tipat parintii in urma cu doua zile, cind au luat decizia de a nu-si mai lasa copiii la scoala. Asadar, se paseaza responsabilitatea de la o institutie la alta. Si totusi, directorul Sculschi a precizat ca respectivul elev problema are "un comportament cu o usoara devianta, dar cadrele didactice, parintii pot atenua un asemenea comportament". Acesta fiind verdictul rezultat in urma evaluarii psihiatrice, Sculschi are dreptate: parintii, de fapt tatal, caci mama este plecata in Italia, si profesorii, in frunte cu conducerea scolii, poarta, cel putin teoretic, intreaga raspundere. Altfel spus, copilul nu este nebun, drept pentru care poate fi disciplinat. Si daca refuza sa asculte de vorba buna, atunci exista masuri de coercitie, aplicabile tuturor elevilor care incalca regulamentul unei unitati scolare. Injura si face panarama la ore, profesorii sa-l dea afara, sau sa-l asculte si sa-i puna note dupa cit stie, si e clar ca nu va sti o iota pentru ca n-a fost atent. Face scandal pe holuri si agreseaza alti elevi sau chiar directorii scolii, sa fie chemati jandarmii ca sa-ncaseze ta-su amenzi pina i s-o acri. Nu in ultimul rind, pentru toate aceste acte de indisciplina sa i se scada nota la purtare pina la repetentie. Sa vedem atunci daca taica-sau isi va mai permite sa ameninte in fel si chip. Sau poate ca o va face, dar profesorii si conducerea scolii n-ar trebui sa se lase atit de usor intimidati. In fond, legea si regulamentele scolare sint de partea lor, iar pentru amenintari tatal baiatului poate, la rindu-i, sa dea socoteala. Numai ca pentru a da dovada de o astfel de fermitate, scoala ar fi avut nevoie de sustinerea Inspectoratului Scolar General. Ei bine, declaratiile inspectorului de personal, Georgela Taranu, si ale inspectorului general adjunct, Lucica Visalon, suna cam asa: "Comportamentul copilului este un raspuns la cum va purtati cu el" sau "Nu putem recurge la masuri extreme pina nu sintem convinsi ca aceasta este ultima solutie". Altfel spus, mai bine profesori injurati, copii agresati, intr-un cuvint scoala terfelita, decit "masuri extreme". In aceste conditii, nu e de mirare de ce scoala a ajuns o bataie de joc, nu e de mirare de ce in unitatile scolare brailene in loc de "masuri extreme", cum le-a catalogat inspectoarea Visalon, se aplica legea pumnului nu numai intre elevi ci, citeodata, intre profesori si elevi.
