Au trecut citiva ani de cind ne intilnim, saptamina de saptamina, in aceasta rubrica. Am primit in aceasta perioada o sumedenie de scrisori in care v-am regasit pe fiecare dintre voi, cu bucuriile, tristetile, dar mai ales cu nelinistile cotidiane. Ne-am invatat unii cu altii, cu bune si rele, cu ceea ce putem si ceea ce nu putem fiecare. An de an, luna de luna, editie de editie ati invatat sa va spuneti durerile, nelinistile, sperantele in scris, iar eu am invatat sa ascult, mi-am educat rabdarea si intelegerea. Se poate spune ca fiecare a avut de cistigat din aceasta experienta. Ar trebui sa ne bucuram ca a existat si exista aceasta forma de colaborare, de comunicare. Ar trebui sa fim multumiti ca am reusit sa gasim fiecare echilibrul, indiferent cit de precar ar fi el. Important este ca "este" si ca ne educam in continuare dorinta pentru a-l continua.
Mihai, 31 ani
Ai renuntat la Bucuresti, la stilul de viata specific lui, la avantajele pe care ti le puteau oferi parintii si cunoscutii lor pentru a o urma pe Alina, sotia ta, braileanca si absolventa si ea a aceleiasi facultati ca si tine. Acum nu mai esti la fel de convins ca ai facut alegerea potrivita, punind Braila in fata Bucurestiului, valorile familiei in fata valorilor de om ce se poate realiza intr-o societate dura, a supravietuirii, asa cum era cea din Bucuresti. Te intrebi acum - ce ar insemna sa renunti la alegerea facuta? Ce-ar insemna sa anulezi cei sapte ani pe care i-ai trait in Braila, sa renunti la sotie, copil, serviciu si tot ce te mai leaga de Braila si sa mergi din nou in Bucuresti, acolo unde stii, simti ca se afla adevaratele tale valori, adevarata ta viata. Practic, sa renunti la tot ce te leaga de Braila si sa redevii tu, cel care ai fost la inceputuri. Pui aceasta intrebare pentru ca nu ai puterea sa rupi definitiv.
Mihai, ceea ce spui, ceea ce simti e destul de dureros si nu stiu daca cineva se poate considera indreptatit sa-ti dea vreun sfat. Ai facut o alegere in urma cu sapte ani. Ai pus atunci in balanta avantajele si dezavantajele renuntarii la Bucuresti, la un set de avantaje, la un stil de viata, la tot ceea ce fusese pina atunci. Se pare ca la acel moment, dragostea ta pentru Alina a invins. Ai ales Braila, ai renuntat la tot ceea ce insemna atunci Bucurestiul. Acum, dupa sapte ani (cum au fost acesti sapte ani) au inceput din nou temerile. Deja au ajuns sa te deranjeze o sumedenie de elemente in Braila, deja au inceput sa-ti reinvie nostalgii bucurestene. Esti din nou intr-un moment de cumpana, un moment in care trebuie sa decizi. Oare cite astfel de momente vor mai fi in viata ta? Ce vei mai construi, banuiesc cu destule eforturi si vei fi pus in situatia de a renunta la ele? Esti dispus sa faci din nou, peste nu stiu citi ani, aceleasi renuntari? Esti dispus din nou peste sa zicem alti sapte ani sa te afli din nou intr-un moment de genul celui de acum? Gindeste-te...
Valerica, 38 ani
Esti necasatorita, te consideri o buna crestina, esti practicanta si incerci sa faci tot ce trebuie pentru a fi alaturi de cei aflati in nevoie. Nu te-ai casatorit pina la aceasta virsta spre disperarea celor din jurul tau, a parintilor, rudelor si prietenilor. Nici nu te deranjeaza acest aspect. Esti multumita de viata pe care o duci, esti multumita de libertatea pe care ti-o confera statutul tau, le plingi de mila colegelor de serviciu care trebuie sa-si imparta viata in atit de multe parti. Ai vrea sa stii cum vad eu o asemenea situatie, daca ar trebui sa te simti complexata sau ar trebui sa-ti vezi de treaba ta, de credinta ta si sa nu iei in seama cele ce se spun pe seama ta.
Valerica, din punctul meu de vedere , nu neaparat doar ca specialist, pentru a fi fericit omul, indiferent cine ar fi, ar trebui sa-si urmeze calea, sa faca ceea ce-i place, sa faca bine ceea ce face, iar restul sa vina de la sine. Nu cred ca sint mai fericiti sau mai realizati cei care accepta o serie de norme, indiferent cit de bune le-ar considera ceilalti, indiferent cit de mare ar fi presiunea sociala pentru acceptarea lor. Nu vreau sa crezi ca sint adeptul anarhiei, dar eu cred ca a lasa omul sa-si descopere si sa-si urmeze vocatia, e lucrul cel mai de pret. Fortind omul sa accepte o serie de norme care nu sint ale lui, nu cistigam nimic, ba dimpotriva.
Vali, 28 ani
Se poate spune ca nu esti in cele mai bune relatii cu socrii tai si asta incepe deja sa se rasfringa si asupra relatiilor tale cu sotia. Nu stii in ce directie sa o apuci, nu stii daca sa ramii in continuare tu cel care intelege, care lasa de la el pentru a fi liniste si pace. Ai ajuns deja sa te intrebi daca nu e valabila zicala romaneasca prin care se spune ca mai bine sa te considere lumea rau decit sa te considere prost. Ani de zile ai rabdat, ani de zile ai vrut sa fii tu cel care accepta, intelege si lasa de la el si iata acum te afli in situatia in care lucrurile au luat o intorsatura destul de urita, una in care deja nu prea mai ai cum ceda, cum lasa de la tine.
Draga Vali, intr-adevar ai fost tentat tot timpul sa cedezi, sa lasi de la tine pentru a merge lucrurile bine. Iata insa ca acum situatia se complica, iata ca iti vezi amenintata fericirea si linistea familiei. E cazul, simti si tu asta sa iti impui punctul de vedere, sa incerci sa ti-l faci recunoscut, sa incerci sa-i faci pe ceilalti sa inteleaga ca ai, totusi, un punct de vedere care trebuie luat in considerare. Chiar daca la inceput va fi destul de greu sa-i faci pe ceilalti sa accepte ca existi, ca ai un punct de vedere, trebuie sa fii ferm.
Trebuie sa ii faci sa inteleaga faptul ca e nevoie, daca nu obligatoriu sa te ia in calcul, sa se raporteze concret si la punctul tau de vedere. Trebuie.
Mihai, 31 ani
Ai renuntat la Bucuresti, la stilul de viata specific lui, la avantajele pe care ti le puteau oferi parintii si cunoscutii lor pentru a o urma pe Alina, sotia ta, braileanca si absolventa si ea a aceleiasi facultati ca si tine. Acum nu mai esti la fel de convins ca ai facut alegerea potrivita, punind Braila in fata Bucurestiului, valorile familiei in fata valorilor de om ce se poate realiza intr-o societate dura, a supravietuirii, asa cum era cea din Bucuresti. Te intrebi acum - ce ar insemna sa renunti la alegerea facuta? Ce-ar insemna sa anulezi cei sapte ani pe care i-ai trait in Braila, sa renunti la sotie, copil, serviciu si tot ce te mai leaga de Braila si sa mergi din nou in Bucuresti, acolo unde stii, simti ca se afla adevaratele tale valori, adevarata ta viata. Practic, sa renunti la tot ce te leaga de Braila si sa redevii tu, cel care ai fost la inceputuri. Pui aceasta intrebare pentru ca nu ai puterea sa rupi definitiv.
Mihai, ceea ce spui, ceea ce simti e destul de dureros si nu stiu daca cineva se poate considera indreptatit sa-ti dea vreun sfat. Ai facut o alegere in urma cu sapte ani. Ai pus atunci in balanta avantajele si dezavantajele renuntarii la Bucuresti, la un set de avantaje, la un stil de viata, la tot ceea ce fusese pina atunci. Se pare ca la acel moment, dragostea ta pentru Alina a invins. Ai ales Braila, ai renuntat la tot ceea ce insemna atunci Bucurestiul. Acum, dupa sapte ani (cum au fost acesti sapte ani) au inceput din nou temerile. Deja au ajuns sa te deranjeze o sumedenie de elemente in Braila, deja au inceput sa-ti reinvie nostalgii bucurestene. Esti din nou intr-un moment de cumpana, un moment in care trebuie sa decizi. Oare cite astfel de momente vor mai fi in viata ta? Ce vei mai construi, banuiesc cu destule eforturi si vei fi pus in situatia de a renunta la ele? Esti dispus sa faci din nou, peste nu stiu citi ani, aceleasi renuntari? Esti dispus din nou peste sa zicem alti sapte ani sa te afli din nou intr-un moment de genul celui de acum? Gindeste-te...
Valerica, 38 ani
Esti necasatorita, te consideri o buna crestina, esti practicanta si incerci sa faci tot ce trebuie pentru a fi alaturi de cei aflati in nevoie. Nu te-ai casatorit pina la aceasta virsta spre disperarea celor din jurul tau, a parintilor, rudelor si prietenilor. Nici nu te deranjeaza acest aspect. Esti multumita de viata pe care o duci, esti multumita de libertatea pe care ti-o confera statutul tau, le plingi de mila colegelor de serviciu care trebuie sa-si imparta viata in atit de multe parti. Ai vrea sa stii cum vad eu o asemenea situatie, daca ar trebui sa te simti complexata sau ar trebui sa-ti vezi de treaba ta, de credinta ta si sa nu iei in seama cele ce se spun pe seama ta.
Valerica, din punctul meu de vedere , nu neaparat doar ca specialist, pentru a fi fericit omul, indiferent cine ar fi, ar trebui sa-si urmeze calea, sa faca ceea ce-i place, sa faca bine ceea ce face, iar restul sa vina de la sine. Nu cred ca sint mai fericiti sau mai realizati cei care accepta o serie de norme, indiferent cit de bune le-ar considera ceilalti, indiferent cit de mare ar fi presiunea sociala pentru acceptarea lor. Nu vreau sa crezi ca sint adeptul anarhiei, dar eu cred ca a lasa omul sa-si descopere si sa-si urmeze vocatia, e lucrul cel mai de pret. Fortind omul sa accepte o serie de norme care nu sint ale lui, nu cistigam nimic, ba dimpotriva.
Vali, 28 ani
Se poate spune ca nu esti in cele mai bune relatii cu socrii tai si asta incepe deja sa se rasfringa si asupra relatiilor tale cu sotia. Nu stii in ce directie sa o apuci, nu stii daca sa ramii in continuare tu cel care intelege, care lasa de la el pentru a fi liniste si pace. Ai ajuns deja sa te intrebi daca nu e valabila zicala romaneasca prin care se spune ca mai bine sa te considere lumea rau decit sa te considere prost. Ani de zile ai rabdat, ani de zile ai vrut sa fii tu cel care accepta, intelege si lasa de la el si iata acum te afli in situatia in care lucrurile au luat o intorsatura destul de urita, una in care deja nu prea mai ai cum ceda, cum lasa de la tine.
Draga Vali, intr-adevar ai fost tentat tot timpul sa cedezi, sa lasi de la tine pentru a merge lucrurile bine. Iata insa ca acum situatia se complica, iata ca iti vezi amenintata fericirea si linistea familiei. E cazul, simti si tu asta sa iti impui punctul de vedere, sa incerci sa ti-l faci recunoscut, sa incerci sa-i faci pe ceilalti sa inteleaga ca ai, totusi, un punct de vedere care trebuie luat in considerare. Chiar daca la inceput va fi destul de greu sa-i faci pe ceilalti sa accepte ca existi, ca ai un punct de vedere, trebuie sa fii ferm.
Trebuie sa ii faci sa inteleaga faptul ca e nevoie, daca nu obligatoriu sa te ia in calcul, sa se raporteze concret si la punctul tau de vedere. Trebuie.
