Pensionarii de lux ai Brăilei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Pensionarii de lux ai Brăilei

• cei care au lucrat în justiţie, precum şi foştii angajaţi din domeniul aeronautic sunt primii când vine vorba de valoarea pensiei speciale: cele mai mari valori se situează între 3.000 şi 4.000 euro lunar • la polul opus avem aproape 46.300 de brăileni care încasează pensie între 401 şi 1.000 de lei, adică între 90 şi 230 de euro • acestora li se adaugă alte circa 9.300 de persoane care sunt la limita de jos în sensul că încasează lunar doar 400 lei pensie • doar unul din trei pensionari se poate lăuda cu venituri între 1.000 şi 2.000 lei 

 

Pare greu de acceptat, dar există brăileni care încasează pensie cât nu câştigă mulţi dintre noi din salariu. Avem, de exemplu, fericiţi pensionari care primesc lunar între 3.000 şi chiar 4.000 de euro cu titlu de pensii de serviciu. Asta, în timp ce salariul mediu net în judeţul nostru gravitează în jurul pragului de 400 de euro. Cât este pensia medie în judeţul nostru? Undeva la aproape 200 de euro! O statistică realizată de Casa Judeţeană de Pensii Brăila arată cât se poate de clar prăpastia valorică între pensionarii de rând şi cei de lux, în contextul în care mai mult de jumătate dintre cei aflaţi la vârsta a III-a nu depăşesc pragul valoric de 230 de euro lunar. Mai tragic, sunt peste 9.000 de brăileni cărora nu li se cuvine nici măcar 90 de euro lunar cu titlu de pensie, aşa că statul vine să le completeze veniturile până la acest prag minim. Vă propunem în cele ce urmează o analiză marca “Obiectiv Vocea Brăilei” gândită ca o poză la minut a sistemului local de pensii.

 

La vârful piramidei, pensiile speciale ajung şi la 4.000 de euro

Datele statistice prezentate de Casa Judeţeană de Pensii Brăila arată fără dubiu cât de polarizată este situaţia pe tranşele valorice ale pensiilor din judeţul nostru. Avem la un capăt pe cei mulţi cu pensii mici şi foarte mici, iar la polul opus, o grupă elitistă cu pensii foarte mari. Între cele două “tabere” nu sunt nici măcar 30.000 de brăileni care se pot lăuda că au între 1.001 şi 2.000 lei pensie.

Haideţi să parcurgem împreună datele statistice puse la dispoziţie de către instituţia amintită, aferente lunii ianuarie anul curent, astfel încât să ne putem face o idee despre cum arată, măcar în linii mari, cupoanele de pensii ale brăilenilor.

Începem cu limita de sus şi vom discuta un pic despre fericiţii care încasează lunar pensie de peste 2.000 lei, să zicem undeva deasupra pragului de 450 euro. În acest eşalon avem puţin peste 2.800 de persoane. Iar asta dintr-un total de aproape 86.800 persoane care au semnat luna trecută pe cuponul de pensie. Altfel spus, “crema cremelor” în materie de pensie reprezintă doar 3% din total “abonaţi”. Dacă facem zoom pe vârful piramidei vom observa că primele 10 cele mai mari pensii, calculate exclusiv pe baza contribuţiei titularilor la asigurările sociale, sunt cuprinse între 4.780 lei şi 6.288 lei (echivalentul a puţin peste 1.000 euro şi maxim 1.400 euro). Astfel de sume încasează, de exemplu, un pensionar care a lucrat în sistemul energetic, precum şi un fost director de firmă cu profil agricol. Discutând strict despre pensiile speciale, adică cele stabilite în baza unor legi speciale, limita de sus urcă ameţitor la 2.900 - 4.000 euro lunar şi vorbim aici de primii 10 pensionari cu adevărat de lux. Astfel de sume încasează brăileni care şi-au desfăşurat activitatea în justiţie dar şi foşti aviatori.

 

Mulţi şi cu pensii mici

De la înălţimea ameţitoare a celor care încasează lunar între 3.000 şi 4.000 de euro pensie de la stat, coborâm o treaptă pe scara valorică de care aminteam mai devreme şi ne vom opri un pic la cei care încasează între 1.001 lei şi 2.000 de lei. N-o să vă vină să credeţi dar nu aici se situează majoritatea brăilenilor care semnează lunar cupon de pensie, aşa cum probabil vă aşteptaţi. Deşi un venit lunar de 230 - 440 euro este un “premiu” la care visează mulţi dintre noi, cei care încă mai sunt în câmpul muncii, ca să zicem aşa, sunt mai puţin de 28.300 de persoane care încasează astfel de sume cu titlu de pensie. Din total persoane în evidenţa CJP Brăila, ei reprezintă aproximativ 33%. Atfel spus, doar unul din trei pensionari se poate “lăuda” cu venituri individuale de peste 230 euro lunar, dar nu mai mari de 440 euro.

Abia în tranşa valorică de 90 - 230 euro pensie lunară avem grosul celor care au muncit o viaţă întreagă şi au acum norocul să-şi mănânce “liniştit” pensia. Mai precis, pe intervalul 400 - 1.000 lei avem aproape 46.300 de brăileni, adică undeva la puţin peste 53%. Altfel spus, fiecare al doilea pensionar din judeţul nostru îşi duce traiul de zi cu zi dintr-un buget individual la limita de jos a sărăciei şi din care trebuie să plătească întreţinere, utilităţi, mâncare şi medicamente, nu neapărat în această ordine. Ce-i drept, în doi sărăcia devine un pic mai uşor de suportat, dar pentru cei rămaşi singuri, supravieţuirea rămâne principala ţintă lună de lună, mai ales în sezonul rece.

Teoretic şi practic, 400 de lei este limita de jos a unei pensii în România, la acest moment, dar trebuie făcută totuşi precizarea că sub acest prag avem totuşi o categorie distinctă de beneficiari. Este vorba despre cei în cazul cărora pensia rezultată din calculul limitat strict la contribuţia netă pe care au avut-o la fondul de asigurări sociale de stat, este sub 400 de lei. Avem şi astfel de situaţii, din păcate nu puţine - aproape 9.300 de persoane, în cazul cărora statul vine lunar cu o completare în bani pentru a-i aduce la pragul de 400 lei. Aici intră în general pensionarii fostelor CAP-uri (cooperative agricole de producţie).

După cum arătam mai devreme, la nivelul lunii ianuarie, în evidenţa de plată a CJP Brăila erau aproape 86.800 de persoane, pensia medie fiind de 879 lei, echivalentul a circa 195 de euro. În oglindă, potrivit celor mai recente date statistice disponibile, la finalul anului trecut erau aproape 68.100 de salariaţi în judeţul nostru, majoritatea activând în domeniile servicii, industrie şi construcţii. Mai departe, aceştia au încasat un salariu mediu net de 1.640 lei adică echivalentul a 360 euro.

 

Cine beneficiază de pensii speciale?

Un studiu realizat în cadrul Proiectului Iniţiativa pentru o Justiţie Curată arată că în România sunt mai multe categorii de pensii speciale sau de serviciu:

Magistraţii şi personalul auxiliar, reprezintă cea mai consistentă categorie de „pensionari speciali” şi îşi primesc pensiile în baza Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor. Potrivit legislaţiei, pensiile acestor persoane sunt calculate la 80% din indemnizaţia de încadrare brută lunară sau salariul de bază brut lunar, plus sporurile avute, în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

Aviatorii şi personalul de bord. De departe cele mai mari pensii se acordă foştilor angajaţi din domeniul aeronautic, în baza Legii 223/2007, cu completările ulterioare. Baza de calcul a pensiei o reprezintă 80% din media veniturilor totale brute realizate în ultimele 12 luni de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de înscriere la pensia de serviciu.

Diplomaţii. În baza Legii 216/2015, foştii angajaţi ai Corpului Diplomatic şi Consular al României primesc pensii de serviciu. Baza de calcul este 80% din salariul de bază brut lunar corespunzător încadrării în funcţia de execuţie deţinută în administraţia centrală, la care se adaugă indemnizaţiile şi sporurile avute în ultima lună de activitate.

Parlamentarii, primesc pensii de serviciu în baza Legii 215/2015, care a completat Legea 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar. Condiţiile pentru a primi această pensie este de a avea măcar un mandat întreg de parlamentar, stagiu de cotizare de 30 de ani şi vârsta de cel puţin 60 de ani.

Foştii deputaţi şi senatori vor primi pensia specială care va fi calculată în funcţie de numărul de mandate încheiate, însă nu mai mult de trei, în cuantumul a 0,55% din indemnizaţia de parlamentar.

Auditorii Curţii de Conturi beneficiază de pensie de serviciu în baza Legii 7/2016 care a modificat Legea 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi. Această categorie de asiguraţi trebuie să aibă vârsta standard de pensionare şi vechime de cel puţin 14 ani în cadrul Curţii de Conturi sau de cel puţin 4 ani, doar că pentru fiecare an până la 14 se va scădea cuantumul pensiei cu 1%. Baza de calcul este 80% din media veniturilor brute lunare realizate, cu caracter permanent, corespunzător ultimelor 12 luni de actvitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare. De această pensie beneficiază şi consilierii de conturi, baza de calcul fiind 80% din salariul de bază lunar brut şi sporurile avute în ultima lună de dinaintea pensionării.

Pensiile militare de stat sunt gestionate separat, competenţa în acest sens revenind instituţiilor militare implicate, respectiv Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne şi Serviciul Român de Informaţii. Pensiile militare se acordă în baza Legii 223/2015 şi sunt de trei tipuri. De ele beneficiază militari, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare. Pensiile militare se pot acorda pentru limită de vârstă, anticipat sau anticipat parţial, în funcţie de perioada de cotizare sau dacă solicitanţii au fost trecuţi în rezervă din varii motive.

Personalul de pe ambulanţe. Senatul a adoptat în septembrie anul trecut un proiect de lege prin care se reglementează statutul personalului angajat în serviciile de ambulanţă, aceştia urmând să beneficieze de pensii speciale de 80% din media salariilor brute, inclusiv sporurile legale, din ultimele 12 luni. Proiectul a fost transmis la Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz. Potrivit proiectului, persoanalul de pe ambulanţe ar urma să beneficieze de această pensie specială de serviciu după o activitate în domeniu de cel puţin 20 de ani sau la împlinirea vârstei de 57 de ani, însă poate să muncească în continuare până la 60 de ani.

 

2017, se anunţă un an bun pentru pensionari  

Anul 2017 a început cu bine pentru pensionari, în contextul în care, în cursul lunii ianuarie, a fost mărit punctul de pensie cu 5,25%, ajungând la 917,5 lei, aşa cum stabileşte Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului Cioloş nr. 99/2016. Anterior, până la 31 decembrie 2016, valoarea punctului de pensie s-a situat la 871,7 lei. Mai urmează o a doua majorare promisă de Guvernul Grindeanu: în cursul lunii iulie valoarea punctului de pensie va ajunge la 1.000 lei.  

Tot pentru pensionari, începând cu această lună sunt scutite de impozitare veniturile acestora. De neimpozitarea pensiilor mai mici de 2.000 lei vor beneficia aproape 1,22 milioane de pensionari la nivel naţional, în cazul judeţului nostru fiind vorba despre circa 83.800 de persoane, care, prin această măsură, vor avea o creştere a pensiei în medie cu 77 lei.

Tot începând cu 1 februarie anul curent, cei care au pensii mai mici de 2.000 de lei sunt scutiţi şi de plata CASS.

În fine, cei care au pensii foarte mici şi beneficiază de indemnizaţii sociale vor primi mai mulţi bani de la 1 martie. Nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari va fi de 520 de lei, adică va creşte cu 120 de lei faţă de valoarea actuală, de 400 lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro