Potrivit Biroului de Presă al IPJ Brăila, în noaptea de 9 spre 10 august 2014 (sâmbătă spre duminică), s-a petrecut un grav accident rutier la intersecţia B-dul Dorobanţilor cu strada General Eremia Grigorescu, victima aflându-se în prezent internată în stare gravă la spital.
Potrivit sursei citate, în jurul orei 3:45, Vasile A., în vârstă de 64 de ani, din municipiul Brăila, conducea autoturismul proprietate personală pe B-dul Dorobanţilor, circulând dinspre strada 1 Decembrie 1918 către strada General Eremia Grigorescu. Ajuns în dreptul blocului 3B, pe fondul consumului de alcool, pensionarul a pierdut controlul volanului şi a intrat în refugiul pietonal situat în staţia de tramvai de la intersecţia Dorobanţilor - General Eremia Grigorescu.
În urma impactului deosebit de violent, conducătorul auto a suferit leziuni corporale grave, fiind transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Brăila Brăila, unde se află şi în prezent internat. Potrivit sursei citate, victima a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând că avea 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pensionarului rănit i-au fost recoltate, totodată, probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a gradului de alcoolemie.
Duminică dimineaţă, poliţiştii Biroului Rutier Brăila au efectuat cercetări la faţa locului şi au întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă.