Petrica Vasile nu este un caz singular in comuna Viziru, autoritatile locale avind in evidenta alte doua persoane cu pensie de 24 de lei.
Peste o suta de batrini braileni au pensii mai mici de 50 de lei
La nivelul municipiului si judetului Braila, sint, potrivit datelor de la Casa Judeteana de Pensii (CJP), 105 persoane cu pensii sub 50 de lei. "Sistemul de pensii functioneaza ca un sistem de asigurari de tip contributiv, in care nu se poate plati prestatia decit in masura stagiilor de cotizare si a contributiilor. Asta nu inseamna ca statul lasa pensionarul respectiv complet neajutorat in viata de zi cu zi. Trebuie tinut cont si de componenta asistenta sociala, care este semnificativa", precizeaza Stefan Sinpetru, directorul CJP Braila. Lista persoanelor aflate in evidenta CJP cu pensii sub 50 de lei a fost inaintata Directiei de Munca pentru efectuarea anchetelor sociale. "In urma verficarilor facute, peste 90% din aceste persoane s-a dovedit ca aveau si alte venituri pe linga pensie. Unii erau chiar instariti, au avut dintotdeana oi, pamint. Am gasit si situatii in care persoana avea pensie MAI sau de urmas MApN, care sint in evidentele altei case. Dar am gasit si persoane sarace, mai putine decit ne asteptam", a precizat Laura Tupea, directorul Directiei de Munca Braila. Dupa efectuarea anchetelor sociale, au fost facute propuneri in vederea acordarii de ajutoare pentru 15 persoane aflate in situatii dificile, cazurile fiind inregistrate in localitatile Ianca, Surdila Gaiseanca, Mircea Voda, Mihai Bravu, Sutesti, Stancuta, Marasu, Gemenele, Bertesti si doua chiar in municipiu.
In industrie, cea mai mica pensie e de 103 lei
Conform modului de calcul prevazut de Legea nr. 19 /2000, cuantumul pensiei este determinat pe baza punctajului mediu anual si este cu atit mai mare cu cit salariile si sporurile salariale cu caracter permanent incasate in perioada de activitate au fost mai mari. Astfel, din datele puse la dispozitie de CJP Braila reiese ca pensia minima de limita de virsta platita din bugetul asigurarilor sociale de stat pentru activitatea desfasurata in sectorul de stat este de 103 lei. Atit primeste un muncitor necalificat dupa aproape 10 ani si jumatate de activitate si un asistent personal, pentru aceeasi vechime. La polul opus se situeaza o persoana care a lucrat 49 de ani si care incaseaza o pensie de 4.588 lei. In sectorul agricol, pensionarii sint mai saraci. Cea mai mica pensie de limita de virsta platita din bugetul de stat este de 80 de lei. Aceasta a fost stabilita in cazul unei persoane care, initial, a fost inscrisa la pensie de invaliditate, iar activitatea desfasurata in sectorul agricol este de 2 ani. Cea mai mare pensie agricola la nivelul judetului Braila este de 647 lei, stabilita pentru o vechime in munca de 27 de ani.