Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti a ajuns, în această iarnă, în pragul pericolului de a rămâne fără apă potabilă, ceea ce ar fi însemnat un risc de apariţie a unor toxiinfecţii alimentare pentru cele peste 300 de persoane aflate în spatele gratiilor. Scenariul a fost dezvăluit de către prefectul Dumitru Popa, care a făcut cunoscut faptul, de altfel ştiut de puţină lume, că Penitenciarul Tichileşti este alimentat cu apă potabilă de la Termocentrala Brăila, iar societatea şi-a încetat activitatea în această iarnă, din cauza lipsei cotei de gaz necesare funcţionării. "Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti ia apă potabilă de la Termocentrală, eu nu am ştiut, cred că nici voi. Nimeni nu mai ia apă potabilă de acolo, aşa a fost gândit, nu ştiu când. Termocentrala Brăila, cu toate intervenţiile făcute, inclusiv ale şefului Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, nu funcţionează. Este pentru prima dată, în istoria ei, când nu funcţionează iarna. Nu are cotă de gaz dinainte de Crăciun", a spus Dumitru Popa, care a adăugat că societatea nu mai deţine nici rezerve de păcură. Prefectul a explicat faptul că, odată cu scăderea temperaturilor, Termocentrala nu a mai putut asigura clorinarea apei, pentru a deveni potabilă, operaţiune care se face la 10 grade Celsius. "Ne aflam în imposibilitatea de a da apă potabilă la vreo 300 de minori. Vă daţi seama că o toxiinfecţie alimentară, să ne trezim cu 300 persoanele private de libertate în spital, n-ar fi fost tocmai plăcut", a spus Dumitru Popa.
În această situaţie, considerată de urgenţă, s-a recurs la o soluţie de rezervă, pentru a nu-i lăsa fără apă potabilă pe cei 300 de deţinuţi. "Se încălzeşte instalaţia de clorinare cu aeroterma", a precizat prefectul. Situaţia este paradoxală, având în vedere că reţeaua de apă potabilă care alimentează comuna Tichileşti trece chiar prin poarta penitenciarului, care va fi racordat la conducta respectivă în vară.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.