Inculpaţii în dosarul atacului de la "Bella Italia", din decembrie 2007, au reuşit să obţină o reducere semnificativă a pedepselor, după ce au atacat sentinţa de anul trecut a Judecătoriei Brăila. Dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului, iar magistraţii i-au condamnat pe Robert Mihăiţă Popa, George Petcu şi Marius Cătălin Bărbulescu la o pedeapsă de câte 6 luni închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice în formă agravată. Doi dintre inculpaţi au fost pedepsiţi şi pentru port ilegal de armă albă în locuri publice. Asta după ce, în februarie 2009, magistraţii Judecătoriei Brăila i-au condamnat pe cei trei inculpaţi la câte 3 ani închisoare, tot cu suspendare, pentru aceleaşi infracţiuni. Acum,Tribunalul Brăila a fixat un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, timp în care inculpaţii trebuie să se supună mai multor obligaţii, în caz contrar riscând revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. Instanţa a menţinut dispoziţiile sentinţei atacate, respectiv restituirea cauţiunii (câte 20.000 de lei fiecare) inculpaţilor Petcu şi Bărbulescu, urmând ca onorariile avocaţilor din oficiu în sumă de 900 lei să fie suportate din fondul Ministerului Justiţiei. Decizia nu este definitivă, inculpaţii având drept de recurs în termen de 10 zile.
Altercaţia de la Pizzeria "Bella Italia" s-a petrecut în Ajunul Crăciunului, pe data de 24 decembrie 2007, între 22.30 şi 23.00. În acel moment, Cătălin Muşat, Sebastian Radu, George Sebastian Stoian, Alexandru Iordan, Alexandru Drăghici şi Ecaterina Mihaela P. se aflau la o masă, pe terasa localului. La un moment dat, şi-au făcut apariţia George Petcu, Marius Bărbulescu şi Robert Popa. Popa, spun anchetatorii, se afla în conflict cu Muşat şi cu Stoian (tatăl celui din urmă îl agresase cu câţiva ani în urmă) astfel că între cele două grupuri de tineri a izbucnit un conflict. În câteva minute, localul s-a umplut de gaze, clienţii au fugit care încotro, iar zona s-a transformat în "câmp de bătălie". Bărbulescu, înarmat cu un pistol cu bile de cauciuc, a deschis focul şi l-a împuşcat pe Radu. Ca să se apere, Stoian a tras şi el cu un pistol cu gloanţe de cauciuc asupra lui Petcu, iar Muşat a folosit un spray lacrimogen. Potrivit actelor medico-legale ataşate la dosar, Muşat şi Radu au suferit leziuni ce au necesitat 7-9 zile de îngrijiri medicale, însă n-au depus plângere penală. Inculpaţii au declarat, la rândul lor, că au fost agresaţi, însă n-au prezentat acte medico-legale şi nu au făcut plângere. După atac, Robert Mihăiţă Popa a fost arestat preventiv, fiind ulterior cercetat în stare de libertate. George Petcu şi Marius Bărbulescu, însă, s-au sustras câteva luni de la cercetări, fiind capturaţi abia în aprilie 2008 şi arestaţi preventiv. Aceştia au fost liberaţi pe cauţiune, în cursul lunii iulie 2008, după ce au plătit câte 20.000 de lei.