Adrian Glugă, adjunctul şefului IPJ Brăila, ar urma să fie împuternicit pe funcţia de şef al instituţiei, potrivit unor surse din cadrul Ministerului de Interne. În locul acestuia, ar veni actualul şef al Poliţiei Galați, comisarul şef Dănuţ Lefter, care urmează să fie schimbat din funcţie. Dănuţ Lefter se află la conducerea structurii gălăţene din septembrie 2010. Potrivit presei gălăţene, actualul şef al IPJ Galaţi, a explicat că nu există niciun act oficial care să ateste schimbarea sa din funcţie. Tot conform unor informaţii neoficiale, se pare că la conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi va veni Cornel Mototolea, actualul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.