Pe 1 septembrie, suplinitorii vor sti ce posturi au la dispozitie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Pe 1 septembrie, suplinitorii vor sti ce posturi au la dispozitie

Inspectoratul Scolar sistematizeaza, in aceste zile, toate posturile si catedrele libere care vor putea fi ocupate de suplinitorii calificati si necalificati, astfel ca, pe 1 septembrie, sa se afiseze lista definitiva. Pina atunci vor opta si titularii pentru orele suplimentare pe care le doresc. Fiecare titular poate sa mai solicite pina la o jumatate de post, adica noua ore pe saptamina, sau opt ore pe saptamina pentru cei care au gradul I, si care au postul complet de numai 16 ore pe saptamina. "La unele scoli s-au facut mai multe clase decit cele prevazute in planul de scolarizare, iar la altele nu s-au facut nici cele prevazute. Toate acestea trebuie reglate si stabilit exact numarul de ore disponibil in toate unitatile de invatamint. Modificarile vor aparea pe site. Posturile care au fost atribuite nu vor disparea din lista, intr-o rubrica se va preciza ce s-a intimplat cu postul respectiv intr-o alta etapa a miscarii personalului didactic. Catedre in plus pot aparea si din cauza cadrelor didactice care intra in concediu pentru cresterea copilului sau care fac cerere de concediu fara plata, dar acestea sint putine. Pe de alta parte, unii directori vor sa faca totusi ore, fara plata, ca sa nu piarda contactul cu clasa si asa se mai iau niste ore. Din aceste motive nu se poate sti precis care va fi numarul de posturi si ore disponibile la 1 septembrie", a precizat inspectorul de personal Aristica Balaban. Deocamdata, cereri de concediu fara plata din motive personale, la nivelul judetului, au facut doar trei persoane.
Pe 3 si 4 septembrie vor depune dosarele suplinitorii calificati care nu au participat la concursul din iulie, sau cei care au luat atunci note sub cinci. Tot atunci vor depune dosarele si suplinitorii necalificati pentru a sustine o testare, pe baza notelor obtinute urmind sa se faca repartizarea lor pe posturi. Pe 5 septembrie, vor da proba scrisa suplinitorii calificati si necalificati, iar pe 6 septembrie, cei necalificati vor sustine un interviu in fata unei comisii formate din inspectorul de specialitate si un profesor metodist sau doi profesori metodisti. Repartizarile se vor face pe 11 si 12 septembrie, in sedinta publica, dupa un grafic afisat, pe discipline si ore. La repartizari vor intra intii suplinitorii calificati, apoi pensionarii, si, in final, suplinitorii necalificati.
Anul acesta au depus cereri de suplinire 150 de cadre didactice pensionate, mai multe decit in anii trecuti. "Anul acesta s-au pensionat 115 cadre didactice, toate la limita de virsta, nu a fost nici o cerere de pensionare anticipata. In 2006, au fost doar 62 de persoane in aceasta situatie, iar in 2005, doar 56", a mai explicat inspectorul Aristica Balaban.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro