PDL insistă să realizeze un giratoriu la Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

PDL insistă să realizeze un giratoriu la Brăila

Consilierul local democrat liberal Simona Drăghincescu a anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că formaţiunea politică din care face parte intenţionează să construiască un sens giratoriu la Brăila. Unul "mult mai ieftin" şi "la fel de eficient" decât cele două sensuri giratorii de 570.670 lei, pe care municipalitatea intenţionează să le construiască la intersecţia străzii Comuna din Paris cu şoseaua Focşani, respectiv Calea Galaţi cu Bulevardul Al. I. Cuza. "Am constatat că sensul acestor giratorii este de a învârti banul public astfel încât să ajungă acolo unde trebuie", a sesizat Drăghincescu. Aceasta a subliniat că investiţia propusă de PDL nu va fi executată din bugetul primăriei, ci pe banii tinerilor din PDL, lucrarea urmând a fi donată municipiului după finalizare.
Potrivit consilierului, solicitarea a fost făcută prin cerere scrisă şi depusă la primărie de aproximativ trei săptămâni, timp în care nu a primit niciun răspuns. "PDL a făcut o cerere în scris pentru a monta un sens giratoriu în municipiu. Asta ca să arătăm că se poate monta un sens giratoriu mai ieftin şi la fel de eficient. Noi totuşi aşteptăm nominalizarea unei intersecţii ca să putem să realizăm această lucrare, care este foarte simplă. Am spus deja că există o posibilitate extraordinar de ieftină să facem sensuri giratorii. Acestea se pot realiza şi prin simpla desenare pe carosabil, binenţeles prin utilizarea semnelor de circulaţie care anunţă aşa ceva. Am văzut şi în străinătate că se practică. Dar încă nu este cazul să vorbim despre o astfel de intersecţie la Brăila, dat fiind faptul că la noi, unii încă mai încearcă să urce şi pe sensul giratoriu. Aşa cum s-a întâmplat pe DN21, la intersecţia de la Carrefour. Noi o să facem ceva clasic", a declarat PDL-ista.
Printre alte critici şi aluzii legate de sifonarea banului public în sensurile giratorii, consilierul a făcut loc şi unor aprecieri. Mai bine zis, aceasta s-a arătat mulţumită de amenajarea unui sens giratoriu în zona Chercea, investiţie care şi-a dovedit deja eficienţa: "Apreciez faptul că s-a realizat acel sens giratoriu la Chercea, care nu este unul dintre cele mai estetice, dar este extrem de util. Toţi cetăţenii din zonă sunt foarte încântaţi pentru că s-a fluidizat traficul şi a scăzut semnificativ riscul accidentelor în zonă". În încheiere, alesul local a ţinut să-i transmită public edilului-şef să analizeze cu mai multă atenţie ofertele pentru giratorii şi să-şi aplece ochii mai bine pe modul de cheltuire a banului public.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro