"Şi să cerem public celor doi preşedinţi ai celor două partide, ai căror membri au făcut parte din aceste comisii şi au avut acea întâlnire informală, să-şi prezinte public punctul de vedere, dacă susţin ceea ce membrii celor două formaţiuni politice au susţinut în discuţiile pe care le-am avut în cadrul Comisiei", a prezentat Videanu cea de-a treia solicitare a democrat-liberalilor.
Videanu îi compară pe membrii Comisiei Udrea cu comisarii poporului din anii '50
Prim-vicepreşedintele Adriean Videanu susţine că activitatea Comisiei de anchetă a modului în care au fost cheltuiţi banii pentru publicitate de către Ministerul Turismului arată revenirea la practici staliniste şi a cerut ca ancheta să fie continuată de organele abilitate ale statului.
"Credem că activitatea Comisiei de anchetă este un abuz fără precedent demascat, din fericire, de presă. O practică a anilor '50 a comisarilor poporului a fost preluată de aleşi ai poporului încercând să fabrice dovezi care să incrimineze un membru al Guvernului. Suntem indignaţi de faptul că activitatea Comisiei este total decredibilizată, decredibilizând şi instituţia Parlamentului (...) Decizia PDL de a nu participa la constiuirea Comisiei este confirmată de activitatea ei", a declarat Videanu referitor la conţinutul stenogramei şedinţei neoficiale a Comisiei de anchetă Udrea.
Videanu i-a acuzat pe membrii Comisiei că forţează găsirea unor fapte de natură penală împotriva ministrului Turismului Elena Udrea şi a solicitat preşedinţilor PSD şi PNL să-şi clarifice poziţia faţă de acest lucru. "Maniera stalinistă în care unii colegi din Comisie încearcă să-şi ducă la îndeplinire mandatul primit de la Parlament ne facem să cerem public celor doi preşedinţi să-şi clarifice poziţia legată de reprezentanţii celor două formaţiuni politice. Aici vorbim de un demers politic ce nu poate fi redus la un demers individual", a susţinut democrat-liberalul.