Mergi la conţinutul principal

PD-ul nu se da dus din deconcentrate

Democratii braileni nu sint dispusi sa renunte la posturile de directori ai serviciilor deconcentrate, desi conditia pusa initial de ei, oficializarea intelegerii politice dintre PNL si PSD, a fost indeplinita. Viceprimarul municipiului, Daniela Vasioiu, considera ca protocolul de colaborare parafat recent intre PNL, PSD, PRM si PC, vizind sustinerea demiterii presedintelui Traian Basescu, este o recunoastere oficiala a existentei aliantei intre partidele amintite: "Asta a fost si motivul pentru care democratii nu s-au retras de la guvernare, ci am asteptat sa ne dea afara, ca sa-i obligam sa recunoasca pe fata ca exista aceasta intelegere. Acum au recunoscut". Intrebata daca, odata parafata oficial intelegerea, PD-ul local isi retrage directorii din serviciile descentralizate, Vasioiu a explicat ca nu o va face, pentru ca, mai nou, spune ea, nu mai este suficient ca liberalii sa recunoasca alianta cu PSD, ci mai trebuie sa schimbe si programul de guvernare: "Pai trebuie sa-si rezolve problema programului, pentru ca la momentul acesta se aplica programul Aliantei DA, nu cel al aliantei PNL-PSD!". Democrata admite, pe de o parte, ca partidul sau este in opozitie, dar, pe de alta, i se pare normal ca PD-ul sa pastreze fotoliile de directori, "ca sa puna in aplicare" programul unei Aliante de mult moarte si ingropate. Mai mult, Danielei Vasioiu nu i se pare nimic anormal in aceasta situatie: "Electoratul brailean, prin intermediul dvs., al presei, spunea ca PD-ul incearca sa fie si la putere si in opozitie. Deci, dvs. ati obisnuit electoratul cu aceasta situatie, dar nu este reala. In momentul in care eram la putere, teoretic, noi am spus ca niciodata nu vom putea merge intr-o alianta in care lucrurile se petrec asa cum se petrec acum, adica PNL sa lucreze cu PSD".
Amintim ca in timp ce conducerea locala PD se chinuie sa gaseasca motive plauzibile pentru refuzul de a-si retrage oamenii din deconcentrate, liberalii rezolva problema prin metode proprii, respectiv, incercind - si in unele cazuri reusind - sa-i racoleze pe directorii respectivi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro