* este vorba despre un bărbat de 55 de ani, din judeţul Tulcea, care este de negăsit din seara de 8 mai * polițiștii încearcă să îi dea de urmă
Dispariţie misterioasă. Un bărbat care lucra ca paznic la o stupină din localitatea Viziru este căutat de poliţiştii brăileni.
La data de 11 mai, poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Viziru au fost sesizaţi de către un bărbat de 44 de ani, din judeţul Tulcea, cu privire la dispariţia numitului Onofrei Pavel, în vârstă de 55 de ani, din comuna Slava Cercheza, judeţul Tulcea. Bărbatul lucra ca paznic la o stupină, amplasată pe raza pădurii din localitatea Viziru, iar în seara de 8 spre 9 mai 2020 ar fi plecat de la stupină, nemaiputându-se lua legătura cu acesta.
Semnalmente: înălţime 170 de cm, constituţie atletică, aproximativ 80 de kg, ochii verzi, părul şaten, tuns scurt.
Îmbrăcăminte şi încălţăminte: purta o geacă din material textil de culoare alb şi negru, pantalon de trening, de culoare albastru, încălţat cu tenişi de culoare maro.
Pentru Onofrei Pavel s-a solicitat urmărirea la nivel naţional.
Persoanele care pot oferi informaţii despre locul în care acesta se află sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă gratuit 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.