Patru locuri întâi pentru brăileni la primul Grand Prix al juniorilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Patru locuri întâi pentru brăileni la primul Grand Prix al juniorilor


Proba de săritură în lungime - băieţi a fost câştigată de Cristian Moruz cu o săritură ce a măsurat 7,5 metri, în timp ce la 60 m garduri - fete, locul întâi i-a revenit reprezentantei LPS-ului, Adelina Sandu, actuala campioană naţională fiind cronometrată în 9:16 secunde, iar pe poziţia a treia s-a clasat Anca Ţolea de la CSM. Alte două sportive de la LPS, Andra Coman şi Mirela Petre, au alergat în finală, prima încheind cursa pe locul al patrulea, cea de-a doua pe al şaptelea.
Revenită în activitatea competiţională după o accidentare destul de serioasă, medaliata cu bronz de la primul mondial al copiilor, Elena Griţcă, s-a impus în proba de 60 m plat, cu un timp bun pentru această perioadă de pregătire, 7:93 secunde.
Proba de 60 m garduri a juniorilor II a fost dominată de atleţii de la LPS, care de altfel au ocupat şi primele două poziţii în finală. Adrian Boldeanu a câştigat cursa cu timpul 8:40 secunde, iar Cristian Moruz a sosit al doilea, el fiind cronometrat în 8:44 secunde. În aceeaşi probă, Robert Oaie s-a clasat pe locul al şaselea, iar Cătălin Lipan pe al şaptelea.
La acest concurs brăilenii au participat şi la proba de 200 m plat, una nespecifică lor, pentru că nu au unde să se pregătească pe plan local şi cu toate acestea au avut prestaţii promiţătoare, Mihai Cârstei s-a clasat pe locul al patrulea în confruntarea băieţilor, iar Elena Griţcă pe al şaptea în concursul fetelor.
Delegaţia brăileană a fost coordonată de profesorii Irina Roată, Anilena Anton, Nicu Roată şi Nicolae Iorga,
"Sportivii care au ca obiectiv clasarea pe podium la finalele naţionalelor de sală au avut prestaţii foarte bune. Cu patru locuri întâi şi cu alte câteva clasări pe podium ne-am numărat printre cluburile fruntaşe de la această competiţie", a declarat profesorul Nicolae Iorga.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro