Sâmbătă, 22 martie 2014, între orele 6.00 şi 14.30, poliţiştii Biroului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale (SIC) au desfăşurat o amplă acţiune pe raza municipiului Brăila, pentru depistarea persoanelor urmărite în temei legal.
Potrivit Biroului de Presă al IPJ Brăila, în cele câteva ore de razii, trei brăileni suspecţi au căzut în mâinile poliţiştilor, fiind încarceraţi. Primul individ capturat este Liviu M., în vârstă de 45 de ani, pe numele căruia autorităţile judiciare din Germania emiseseră mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de furt de metale neferoase. Bărbatul fusese pus în urmărire la nivel naţional începând cu 21 martie 2014.
Imediat după ce a fost capturat de poliţiştii de la Urmăriri, Liviu M. a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, care a luat măsura reţinerii lui pe o durată de 24 de ore, până la perfectarea documentelor necesare transferării în Germania. Brăileanul a fost încarcerat, încă de sâmbăta trecută, în Centrul de Arestare preventivă din cadrul IPJ Galaţi.
Al doilea brăilean capturat de poliţiştii de la Urmăriri este Adrian L., în vârstă de 29 de ani, pe numele căruia Judecătoria Brăila a emis mandat de executare a unei pedepse de 6 luni de închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Toma T., de 60 de ani, este al treilea brăilean capturat de poliţişti şi dus la închisoare. Bătrânul infractor are de executat o pedeapsă de 10 luni de închisoare, fiind condamnat definitiv de către instanţa Judecătoriei Brăila.
În altă ordine de idei, vineri, 21 martie 2014, la ora 12.00, poliţişti din cadrul Secţiei 5 de Poliţie Rurală Viziru şi Postul de Poliţie Comunal din Berteştii de Jos l-au depistat pe Emil B, în vârstă de 23 de ani, domiciliat în Berteştii de Jos, împotriva căruia Judecătoria Însurăţei emisese mandat de executare a unei pedepse de 6 luni de închisoare. Tânărul a fost condamnat definitiv, cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de "încredinţare cu ştiinţă a unui autovehicul pentru a-l conduce pe drumurile publice, unei persoane care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule". Emil B. a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi.