* Mihai Pungă, câștigătorului tombolei organizate în cadrul campaniei ”Haideți cu un nume la Podul suspendat peste Dunăre!”, este un tânăr de 22 ani, în prezent elev la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni
Circulația pe Podul suspendat peste Dunăre s-a deschis de joi, 6 iulie, iar acum putem ajunge mai repede la mare! Spre litoral se va îndrepta în curând și Mihai Pungă, câștigătorul tombolei organizate în cadrul campaniei ”Haideți cu un nume la Podul suspendat peste Dunăre!”. În vârstă de 22 ani, Mihai este norocosul care a câștigat premiul de 2.500 lei, oferit de Asociația ”Pentru Adevăr” și cotidianul ”Obiectiv – Vocea Brăilei”.
”Am văzut o postare pe Facebook privind concursul și am zis să îmi încerc norocul. Chiar în primele zile am făcut nominalizarea. Apoi mi-am continuat treaba mea și am uitat de concurs. Nu mă așteptam deloc să câștig! Niciodată nu am câștigat nimic, la niciun concurs. Dar oricum mă consider o persoană norocoasă. Încă nu m-am gândit ce voi face cu premiul, dar cu siguranță voi merge într-o vacanță vara asta și ajunge la mare”, ne-a spus tânărul.
Mihai ne-a spus că a terminat Liceul cu Program Sportiv din Brăila, a urmat apoi Facultatea de Educație Fizică și Sport, la Galați, iar în prezent urmează Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni. Chiar dacă denumirea propusă de acesta nu a intrat pe lista scurtă de 10 denumiri care pot fi votate de public (denumiri ce au adunat cele mai multe nominalizări), Mihai ne-a declarat că i-ar plăcea ca podul să se numească ”Danubius” sau ”Podul Speranței”.
”Îmi place idea aceasta ca podul să aibă un nume frumos, o denumire oficială. Și mă bucur foarte mult că s-a deschis circulația! Pentru că și eu sunt șofer și e foarte bine că putem scuti timp și bani ca să ajungem în Dobrogea”, ne-a spus acesta.
Două zile în care mai puteți vota!
Până pe 9 iulie (inclusiv), pe site-ul www.obiectivbr.ro, puteți vota ce denumire i se potrivește perfect Podului peste Dunăre, alegând una din cele 10 variante de mai jos:
- Podul Danubius
- Podul Unirii
- Podul Speranței
- Podul Brăilei
- Podul Ibrail
- Podul “Panait Istrati”
- Podul Soarelui
- Podul “Mircea cel Bătrân”
- Poarta Dobrogei
- Podul Prieteniei
Cele 10 denumiri din care puteți alege sunt cele care au fost menționate de cele mai multe ori în prima etapă a campaniei, cea a nominalizărilor, derulată în perioada 16-30 iunie. Varianta care la final adună cele mai multe voturi va fi desemnată câștigătoare!
Nu uitați că întreaga campanie va avea ca finalitate un “certificat de botez” pentru pod. Concret, în urma votului, europarlamentarul PSD Mihai Tudose, fost premier al României, care în ultima sa zi de mandat a semnat contractul pentru realizarea mega-proiectului de infrastructură, va susține demararea acțiunilor legale pentru ca denumirea pentru Pod aleasă de comunitate să se regăsească oficial și în acte.
Votează și tu și haide să scriem istorie! Podul poate dăinui generații de acum încolo purtând numele ales de voi!