Mergi la conţinutul principal

Parlamentarii PSD cer din nou trecerea IMB in subordinea CJ

O noua cerere pentru trecerea Insulei Mari a Brailei in subordinea Consiliului Judetean a fost semnata recent si depusa in Parlament de senatorul PSD de Braila Aurel Simionescu si deputatul Mihai Tudose. Chiar daca admite ca nu este deloc sigur de izbinda, Simionescu merge pe principiul ca perseverenta este cheia succesului si ca orice noua incercare de a prelua terenul respectiv este binevenita, mai ales daca si contextul politic este unul propice:
"Pe ordinea de zi a Senatului se afla o propunere pe care am facut-o impreuna cu domnul deputat Mihai Tudose, pentru trecerea Insulei Mari a Brailei la CJ. De mai multa vreme discutam acest lucru, dar nici unul din guvernele din '96 incoace nu a acceptat formula normala, care inseamna o Hotarire de Guvern - aceasta este formula normala prin care o suprafata sau un imobil se trece din patrimoniul statului in cel al administratiei locale. Este un moment pe care am putea sa-l valorificam in aceasta perioada, avind in vedere nevoia de sustinere pe care guvernul o are. Singurul argument in plus pe care noi l-am trecut in expunerea de motive, in afara celor invocate in ultimii ani, este cel legat de ce s-a intimplat in momentul inundatiilor, cind am constatat ca digul nu mai are inaltimea pe care trebuie sa o aiba, ca infiltratiile au devenit din ce in ce mai periculoase si sapa la marginea digului, ca nimeni n-a mai facut nimic la dig nici dupa momentul inundatiilor, desi ne-am angajat ca se va intari digul etc. Ceea ce credem ca este bine este ca hotarirea nu va mai depinde numai de Guvern si de un ministru care va zice “nu”, ci va depinde de Parlament. Nu este o mare dorinta de a ceda IMB-ul de la nivel central, este cert acest lucru, dar eu cred ca mai dam inca un semnal si perseverind, poate noi, poate altii, vom reusi".
Presedintele Consiliului Judetean, Gheorghe Bunea Stancu, este convins ca autoritatile locale ar putea avea mult mai multa grija de digul din Insula - daca este sa ne referim numai la acest aspect al problemei - fata de cele centrale, pe care nu le-ar afecta direct posibilele inundatii: "Sa nu uitam ca IMB produce bani, iar banii se duc la centru, nu ramin aici si din ei am putea sa incepem sa reabilitam zone din dig, pe portiuni, acolo unde este digul mai slabit, evident. Probabil ca ce produce IMB ar fi de ajuns pentru bugetul judetului, dar noi ne alegem ca niste prosti doar cu drumuri stricate - si stiti ce s-a intimplat cu drumul din balta, iar acum iar ma lupt ca dobitocul ca sa-l facem din beton, sau nu mai stiu cum, pentru ca acolo avem populatie si stiti ce se intimpla iarna - nu putem sa aducem femeile sa nasca si asa mai departe. Parerea noastra este ca acesta este un moment propice, avind in vedere descentralizarea".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro