Acesta s-a arătat de părere că guvernul PDL - PSD nu are habar de economie, că mai rău face prin măsurile luate şi că impozitul forfetar ar fi o crimă: "În loc să se reducă impozitele, cum e în Ungaria - unde cota unică de impozitare e de 10% sau Rusia - unde e 11%, ei fac mai rău. Bagă şi impozitul forfetar, care e o crimă. De aia au scăzut şi contribuţiile la fondul de pensii. De aia am încercat să facem o moţiune de cenzură, să tragem un semnal de alarmă", a declarat Orban. Acesta le-a explicat celor aproximativ 40 de persoane prezente la întrunire că, probabil, un lucru pe care îl pot face, care să aibă şi rezultate, ar fi să trimită toată lumea scrisori parlamentarilor PSD şi PDL, în care să îi roage să reconsidere ideea impozitului forfetar: "O să fac nişte scrisori tip, pe care o să le distribuim în oraşe, iar fiecare dintre dumneavoastră trebuie să le trimită parlamentarilor PSD şi PDL din colegiul în care locuiţi. Când vor primi fiecare câteva mii de scrisori, probabil o să se mai gândească ...", a susţinut vicepreşedintele PNL. Ludovic Orban a mai precizat că, din punctul său de vedere, cei care deţin IMM - uri trebuie să se unească, să facă presiuni continue la Guvern, în speranţa că democrat-liberalii şi social-democraţii vor înţelege răul pe care îl fac. Prezent la întrunire, senatorul liberal Constantin Cibu a susţinut declaraţiile vicelui Orban. Deşi la eveniment au fost prezente personalităţi locale PNL-iste, multe dintre ele implicate şi în afaceri, au fost remarcate şi absenţe notabile, cum ar fi cea a lui Gheorghe Caruz.