Parlamentarii braileni nu par sa fie de acord cu toate privilegiile din statutul aprobat recent | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Parlamentarii braileni nu par sa fie de acord cu toate privilegiile din statutul aprobat recent

Desi in acest moment se poate spune ca au batrinetea asigurata, cel putin din punct de vedere financiar, conform proaspatului statut al parlamentarului, reprezentantii Brailei la Bucuresti par sa nu fie incintati de aceste privilegii. Cu o singura exceptie, acestia spun ca ori nu ii afecteaza in vreun fel acest statut, deoarece au si alte venituri, ori ca sint complet impotriva privilegiilor dobindite. Exceptia o reprezinta deputatul PNL Gabriel Sandu, care considera ca nu are nimeni dreptul sa le spuna parlamentarilor ce sa faca si ca, prin urmare, acest statut, cu privilegii cu tot, e numai bun pentru parlamentarii romani. Mai mult, acesta considera ca la imaginea negativa a parlamentarilor contribuie cel mai mult presa, care incearca sa minimalizeze rolul acestora: "Parerea mea este diferita de a tuturor. Eu consider ca atit timp cit Parlamentul e organul legislativ suprem din stat, cind noi ne ridicam in picioare, toata lumea trebuie sa ne asculte. Noua nu trebuie sa ne spuna nimeni ce sa facem, nu mi se pare corect. Asadar, eu cred ca acum am votat un statut asa cum trebuie. Aceasta isterie generala, plus presa care incearca prin toate mijloacele sa minimalizeze rolul parlamentarilor, nu face decit sa ne traga inapoi".

PD cere o ordonanta care sa elimine privilegiile

La polul opus se afla colegul sau de coalitie, deputatul PD Horia Vasioiu, care ne-a declarat ca partidul pe care il reprezinta va solicita prim-ministrului sa dea o ordonanta de guvern, prin care sa elimine din statut indemnizatiile tranzitorii si pensiile de serviciu: "PD a fost impotriva indemnizatiilor tranzitorii si a pensiilor si a cerut eliminarea lor, insa, dupa cum vedeti, ceilalti nu au fost de acord. Asa ca nu ne-a mai ramas decit ca din doua rele sa fim de acord cu cel mai mic, adica perioada de trei luni pentru indemnizatia tranzitorie si pensiile in formula asta. Trebuie sa mentionez ca daca nu le acceptam asa, s-ar fi aprobat vechile reglementari care erau si mai exagerate. Totusi azi, in cadrul Colegiului Director al PD, am decis sa solicitam prim-ministrului sa initieze o ordonanta care sa modifice acest statut, in sensul ca sa fie scoase pensiile si indemnizatia. Daca primul ministru refuza, atunci vom cere sprijinul populatiei, ca sa stringem semnaturi pentru acest lucru".

"Pina la urma, datoria fiecarui stat este de a-si proteja parlamentarii"

In ceea ce ii priveste pe parlamentarii din opozitie, acestia au o atitudine rezervata fata de acest subiect. Astfel, senatorul PSD Aurel Simionescu spune ca, in contextul in care pina va iesi el la pensie, statutul se va mai modifica de nu stiu cite ori, atunci nu este prea afectat de ce se intimpla acum: "Comisia mixta formata din parlamentari din toate partidele a lucrat la toate punctele pe care intervenise presedintele Basescu. Unele au fost scoase, cum ar fi cele cu pasapoartele diplomatice pentru sotie si copii, altele accelerate, ma refer de exemplu la cercetarea penala a parlamentarilor, iar alte puncte, cum ar fi cele privitoare la pensii, au fost clarificate. Punctele care au stirnit atit de multe reactii din partea opiniei publice au fost cele referitoare la indemnizatia tranzitorie si pensia de serviciu. Acea pensie tranzitorie este un somaj acordat 3 luni parlamentarului, pina isi gaseste un loc de munca. Dar asta se va acorda numai celor care nu au unde sa se intoarca. Bine, acum nu pot sa zic ca sint neaparat de acord cu asta, deoarece, personal, am unde sa ma duc dupa terminarea mandatului, asa ca nu ma intereseaza. In legatura cu pensia de serviciu, lumea trebuie sa inteleaga ca nu e o pensie suplimentara, ci una pentru care poti opta. Adica daca pensia ta din viata civila este mai mare decit ce ti-ar reveni dupa un mandat, doua, trei, normal ca optezi pentru aia, cum ar fi si cazul meu de fapt, dupa un mandat. Daca totusi in viata civila ai lua mai putin, optezi pentru cea de serviciu. Pina la urma, in contextul in care mai am pina la pensie, nu prea ma afecteaza prevederea aceasta, iar pina atunci, se mai schimba statutul de vreo 10 ori... Colegii care au comparat statutul parlamentarului roman cu cel al parlamentarilor din alte tari au ajuns la concluzia ca asta e o solutie optima pentru noi acum. Sa nu uitam pina la urma, datoria fiecarui stat este de a-si proteja parlamentarii".

"Adevarul e pe undeva la mijloc"

La rindul sau, deputatul PSD Mihai Tudose ne-a declarat ca, personal, nu i-au convenit multe din statut, motiv pentru care a si refuzat sa il voteze: "In legatura cu acest statut, cu un ochi imi vine sa pling si cu unul sa rid. Dar mai mult sa pling... Pe de o parte, acest statut trebuia sa existe, ca la orice alta categorie profesionala si sociala. Dar intre continutul sau si modul in care a fost perceput s-a creat o discrepanta foarte mare. Nici macar eu nu sint de acord cu unele dintre prevederi, in concluzie am refuzat sa votez. Acum, in legatura cu salariile tranzitorii, toate tarile din Europa prevad asa ceva, in afara de Polonia, iar 3 luni era termenul minim. Prevederea cu pensiile, e ca pensiile de serviciu pentru magistrati. Dar diferenta dintre realitate si perceptie e mare. Bine, ca e o pensie la care poti opta, dar mai sint si unii care au avut o groaza de mandate si care oricum ar avea o pensie mare. Dar te mai gindesti si pe partea cealalta. Ca parlamentarilor li se va interzice sa profeseze pe timpul mandatului, caz in care trebuie sa le dai o "vitamina", nu? Nu sa impui numai restrictii si constringeri. Oricum, adevarul e pe undeva la mijloc. De exemplu, nimeni nu protesteaza ca cei de la "Romtelecom" nu platesc telefonul, ca CFR-istii calatoresc gratuit sau ca cei de la "Electrica" au nu stiu ce facilitati. Pina la urma, tot nu o sa fie lumea multumita atita timp cit o sa aiba impresia ca noi votam ceva pentru noi".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro