Parlamentari de cartier | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Parlamentari de cartier

In principiu, alegerile uninominale sint foarte bune, insa acestea de la noi, prin actuala modalitate de impartire in colegii, au un caracter cel putin ciudat. Si asta pentru ca par un fel de alegeri orasenesti. Competitia nu mai este in primul rind intre partide, batalia ducindu-se, de fapt, intre candidatii din aceste colegii. Prin urmare, aspirantii la fotoliul de parlamentar incearca acum sa-si convinga vecinii din cartier sa-i voteze, aducindu-le aminte ca au locuit prin zona, ca au facut gradinita la coltul blocului ori ca, atunci cind mergeau la liceu, treceau cu autobuzul prin zona. Practic, vom avea niste parlamentari de cartier, alegerile generale avind, de fapt, o miza mai mica decit la alegerile locale - pentru Primaria Municipiului, de exemplu, cind candidatii trebuia sa convinga un oras intreg, nu doar un sfert din el.
Ma intreb cum ii vor reprezenta cei care vor ajunge in Parlament pe cei datorita carora au ajuns acolo. Deputatul de Obor, de exemplu, va da o lege a Oborului, asa cum vroia deputatul Gabriel Sandu sa faca o lege a Brailei acum patru ani? Dar oare deputatul de Brailita va colabora cu cel de Radu Negru sau se vor ataca pe holurile Casei Poporului?
La fel de bizar pentru acest tip de alegeri este ca fiecare dintre candidati incearca sa faca pentru locuitorii din colegiul in care candideaza ceea ce nu au facut partidele din care fac parte pentru toti locuitorii Brailei. Fiecare isi indreapta atentia strict spre cartierele de la care asteapta voturi. Ceva la modul "nu ma mai intereseaza cum arata cartierul Hipodrom, important e sa plantez eu niste balansoare in Mogador". Interesanta, de exemplu, initiativa fostului candidat dr. Dan Sabau, care vroia sa deschida un cabinet medical pentru saracii din colegiul lui. Ceilalti saraci, sa fie sanatosi! Apropo, acum, ca a fost debarcat de pe listele partidului, va mai infiinta acel cabinet?
Partea buna a acestor alegeri, ca a oricaror alte asemenea scrutinuri electorale, este ca, de bine de rau, fiecare candidat si partid incearca sa faca ceva, sa sara in ochi, sa puna mina pe o matura sau o bidinea, sa miste lucrurile, sa asfalteze un pic, sa dea ajutoare, sa se implice, sa o faca pe darnicul, poate-poate o impresiona cit mai multi alegatori. Macar pentru acest motiv, ar fi fost bine daca alegerile astea erau ceva mai dese. Mai ales ca daruirea asta tine asa de putin!nfiinta acel cabinet?

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro