Skip to main content

Parintele huligan

Scene de groaza, intr-o scoala din Braila. Un baietel din clasa a IV-a a fost bruscat, amenintat cu cutitul, cu bataia si cu incendierea casei, sub ochii colegilor, de catre parintele unui alt elev. Barbatul, care venise cu intariri, a incercat, in acest fel, sa regleze conturile cu un copil de 10 ani, care avusese o altercatie cu fiul sau. Totul a pornit de la o cearta intre elevii unei clase a IV-a de la Scoala Generala nr. 24.
Cei doi baieti s-au certat si s-au imbrincit in clasa dupa care unul dintre ei, suparat, a alergat acasa si s-a plins tatalui ca a fost batut de un coleg. Furios la culme, Vasile Draganescu, in virsta de 35 de ani, s-a inarmat cu un cutit, si-a luat un prieten mai solid si, gata de atac, a dat navala in clasa fiului sau, unde - potrivit primelor cercetari facute la fata locului -, sub ochii ingroziti ai copiilor, l-a luat de guler, l-a bruscat, l-a amenintat ca daca il mai loveste pe fiul sau il bate pina cade lat si-i da si foc la casa. In plus, ca sa fie mai convingator, barbatul a scos si cutitul, pe care l-a fluturat copilului prin fata. Speriat el insusi de modul in care se manifesta individul cu un copil de 10 ani, prietenul cu care venise acesta l-a imbrincit, cerindu-i sa-l elibereze pe baietel, iar cadrele didactice care auzisera scandalul au venit si ele, incercind sa-l potoleasca pe agresor. Pentru ca parintele furios tot ii vorbea urit si o ameninta si pe invatatoare, si temindu-se de tot ce este mai rau, profesorii au chemat si jandarmii. In fata acestora, Vasile Draganescu a sustinut ca nu i-a facut nimic copilului, ci doar l-a pus la punct. "A venit baiatul acasa, cu un alt copil, cu geanta in spinare si mi-a spus ca l-a tavalit colegul lui. Era plin de pamint, murdar tot. Si m-am dus sa vad, cine este ala care il tot tavaleste si il tot bate. Ce s-a intimplat inauntru? M-am rastit la el, da, asta s-a intimplat. "Bai, daca mai dai in el, o data daca mai faci, te bat de te c... pe tine!". Asta i-am zis. Nu i-am zis ca ii dau si foc la casa. Ei, haideti domnule, ce naiba! Foc la casa! Chiar e culmea, sa dam foc la casa!"", a spus Vasile Draganescu, in fata jandarmilor.
Varianta copiilor a fost insa cu totul alta: "D. a plecat acasa si a venit cu tatal lui si cu inca unul, gras si cind barbatul inalt l-a luat pe LORIS, celalalt, mai gras, l-a impins un pic, incolo, ca sa nu-l taie.
Am vazut si cutitul, un pic, l-a scos de acolo, de la pantalon", a povestit oamenilor legii, inspaimintat, unul dintre pustanii care asistasera la scena incredibila.
Mama copilului agresat era, la rindul sau, socata de ceea ce a putut sa se intimple intr-o sala de clasa: "Eu probleme din astea nu vreau! Baiatul asta este ceva de speriat! Daca pina in toamna tot asa se prezinta, eu il transfer pe copilul meu la alta scoala!
Majoritatea copiilor spun ca baiatul ala ii provoaca".
In timp ce jandarmii i-au luat pe tatal agresiv si pe sotia acestuia sa discute cu ei in cancelarie, invatatoarea a incercat sa-i linisteasca pe micutii care, socati de scena la care fusesera martori, incepusera sa plinga in clasa, unuia dintre ei facindu-i-se rau.
"Haideti sa va spun ce mi-a spus un copil din clasa: ca atunci cind a vazut ca dvs. l-ati luat pe LORISde git, i s-a facut rau si a iesit afara din clasa!", i-a spus un jandarm barbatului care parea a nu intelege ca ceea ce a facut nu este normal. "Domnule, daca eu il bateam, il bateam, nu ma jucam! Nu l-am batut!", a comentat acesta. "Stiti ce au facut copiii? A venit unul sa-mi spuna "doamna, daca murea Loris, eu ii dadeam masinuta asta, o duceam la el!". Deci daca acesti copii si-au pus problema ca o sa moara Loris...", i-a spus si invatatoarea.
In ceea ce-l priveste, prietenul cu care venise Vasile Draganescu a declarat jandarmilor ca a fost luat, ca sa-l ajute, in caz ca iese cu bataie: "Am venit pentru ca m-a chemat prietenul meu. Mi-a zis "hai, Sandule, cu mine, sa mergem, ca or veni tigani multi sau cine stie ce!". Cind am intrat in scoala, am vorbit cu copilul ala".

"Parintii acestui elev si-au inteles gresit rolul de parinte"

Jandarmeria a luat primele masuri in privinta celor doi barbati. "Ajunsi la scoala indicata, am reusit depistarea tuturor persoanelor implicate in incident. In continuare procedam la verificarea tuturor celor declarate, pentru incadrarea corecta a faptelor. Deocamdata,
Vasile Draganescu a fost sanctionat cu 500 de lei pentru tulburarea linistii publice si, in functie de rezultatul cercetarilor, i-ar putea fi intocmite actele premergatoare cercetarii penale pentru port ilegal de arma alba in locuri publice. Barbatul care l-a insotit pe Vasile Draganescu a fost amendat cu aceeasi suma, pentru patrundere fara drept in incinta unitatii scolare", ne-a declarat serg. maj. Violeta David, din cadrul Jandarmeriei Braila.
Pe de alta parte, conducerea scolii a demarat o ancheta proprie, pentru stabilirea imprejurarilor exacte in care s-a petrecut incidentul. Prof. Maria Stefan, purtator de cuvint al Inspectoratului Scolar Judetean a fost insa de parere ca incidentul nu a fost atit de grav, dat fiind ca n-a fost nimeni ranit: "Conducerea scolii a convocat o comisie de ancheta, pentru a stabili cauzele si a lua masurile care se impun in aceasta situatie. Este vorba despre un elev de clasa a IV-a care este hiperchinetic, care si pina acum a creat probleme, minore, in schimb, pe care si invatatoarea clasei si conducerea scolii au putut sa le controleze. Nici de aceasta data conflictul nu a fost grav. El nu ar fi depasit granitele scolii daca parintii acestui elev nu si-ar fi inteles gresit rolul de parinte, incercind sa rezolve conflictul la nivelul parintilor. Se vor lua masuri, dupa ce comisia respectiva va ajunge la niste concluzii. Evident ca exista masuri pentru securitatea elevilor, sint luate in fiecare scoala, exista un paznic, un gardian, un jandarm pe care l-au angajat pentru a ocroti elevii, numai ca este vorba de elevi de clasa a IV-a si, de regula, parintii isi insotesc copiii pina la scoala si intra si in clasa. Este vorba despre copii de ciclul primar si nu li se poate ingradi acestor parinti accesul in scoala. Este de subliniat faptul ca acest conflict nu s-a soldat cu victime, cu raniri, cu agresari care sa necesite asistenta sanitara. Nu, pur si simplu a fost o altercatie intre doi elevi".
Directorul Scolii Generale nr. 24, Rodica Mocanu, a recunoscut insa ca, de fapt, nu exista nici un fel de paznic angajat si ca profesorii se descurca cu forte proprii, facind fiecare de serviciu, cu ajutorul elevilor. Mai mult, Mocanu a precizat ca nici nu sint sanse sa se angajeze un paznic, dat fiind ca unitatea nu are fondurile necesare in acest scop: "Vom asigura o implicare mai mare a profesorului de serviciu, a elevilor de serviciu, vom fi atenti cu totii la persoanele care intra in scoala, cu legitimare. Noi avem deja un caiet de procese-verbale, in care este facuta prezenta, in care scriem si fiecare persoana care intra si care trebuie sa se legitimeze cu buletinul de identitate, sa stim cine este, pe cine cauta, in ce problema. Vom lua toate masurile pentru asigurarea securitatii elevilor in scoala".
Reamintim ca, nu mai tirziu de ieri, in cotidianul nostru a fost citat Traian Jipa, directorul Politiei Comunitare Braila, care atragea atentia asupra violentelor din institutiile de invatamint ale municipiului. "Ne confruntam des cu batai intre gasti rivale, elevi turbulenti, persoane a caror prezenta nu se justifica in incinta scolii si alte astfel de aspecte negative", ne spunea directorul Politiei Comunitare. Potrivit acestuia, de la inceputul anului in curs, agentii comunitari au aplicat 131 sanctiuni, din care 54 avertismente, in scoli sau in apropierea lor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati pe facebook.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

Comentarii

 
 

INFORMAŢII CONTACT

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro

 

Director general: Monica Paraschiv

Director: Silvia Preda

Şef departament publicitate: Sorin Preda

Redactor Şef: Florentin Coman

Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu