După ce, în urmă cu câteva săptămâni, cotidianul nostru atrăgea atenţia asupra junglei în miniatură care se formase în părculeţul de pe Str. Împăratul Traian, Primăria s-a implicat pentru curăţarea acelui perimetru de vegetaţia crescută sălbatic şi de gunoaiele aruncate de locatarii caselor învecinate. În prezent, zona este mult mai aerisită, iar curăţenia se menţine deocamdată, poate şi datorită faptului că aproape de locul unde se aruncau gunoaie pe jos a fost pus un tomberon care să poată fi folosit de rezidenţii străzii. Din păcate, odată cu tăierea bălăriilor care invadaseră parcul, se poate vedea cât de degradate sunt băncile şi aleile acestuia. Primarul Marian Dragomir ne-a declarat că în bugetul pe anul viitor va fi prevăzută o sumă de bani pentru refacerea aleilor şi înlocuirea băncilor rupte. Acest lucru nu se poate face, însă, şi pe acea porţiune din parc care în prezent se află în proprietate privată. După cum v-am mai informat, o suprafaţă importantă de teren a fost împărţită în loturi şi luată în proprietate de mai multe familii, printre care se numără şi cea a fostului preşedinte al Consiliului Judeţean, Gheorghe Bunea Stancu. Informaţia a ieşit la iveală în primăvara anului trecut, după ce un grup de voluntari a făcut curăţenie în parcul de pe Str. Împăratul Traian, la iniţiativa caricaturistului Costel Pătrăşcan. Abia după ce voluntarii au muncit aproape jumătate de zi pentru a îndepărta mizeria strânsă acolo s-a aflat că jumătate din terenul respectiv nu mai aparţine municipalităţii ci unor persoane private. Fostul primar Aurel Simionescu ne-a explicat, la vremea respectivă, că loturile în cauză au fost date unor familii care revendicaseră terenuri naţionalizate de comunişti ce sunt în prezent ocupate cu clădiri construite între timp. Retrocedarea neputându-se face exact pe terenul revendicat, s-a dat la schimb din terenul disponibil pe Str. Împăratul Traian, chiar dacă acolo era un parc public. De la o astfel de familie se pare că a cumpărat un lot şi Gheorghe Bunea Stancu.
În prezent, toţi proprietarii de terenuri din incinta parcului sunt somaţi de Poliţia Locală să facă curăţenie, aşa cum a procedat Primăria pe porţiunea de teren a municipalităţii. "Li s-a dat termen de 14 zile pentru se conforma. Deocamdată, nu a expirat acest termen. Dacă nu îşi igienizează suprafeţele până la finalul celor 14 zile, proprietarii în cauză vor fi amendaţi", ne-a declarat Georgică Tănase.
Lăsate nesupravegheate şi neîngrădite, terenurile privaţilor sunt tratate de locatarii caselor din zonă ca nişte adevărate maidane unde fiecare face ce vrea şi aruncă gunoaie după bunul plac. Zilele trecute, un bărbat aflat la a doua tinereţe, îmbrăcat doar cu un pantalon scurt, curăţa peşte pe parapetul din beton al fostului parc, aruncând măruntaiele pe jos. Imaginea nu era nici pe departe un semn de normalitate în acea zonă aflată, teoretic, în zona zero a oraşului, pe o stradă tranzitată inclusiv de turiştii care, din când în când, coboară din nave de croazieră pentru a vizita Brăila.