* la 10 ani de la inaugurare, parcul amenajat cu alei în mijlocul câmpului de la marginea Brăilei nu este folosit, practic, de nimeni * mobilierul stradal amplasat acolo s-a degradat sub privirile agenților de la Poliția Locală care păzesc locul pentru a preîntâmpina furturile * conducerea SUPAGL spune că până la sfârșitul acestui an se vor face minime lucrări de întreținere - vopsit stâlpi de iluminat, reparații bănci, cosit iarba și altele
O investiție de 4,4 milioane de lei, făcută în urmă cu 10 ani, a rămas a nimănui, fiind efectiv acaparată de buruienile cu care natura pare că vrea să își recupereze terenul pierdut. Este vorba despre parcul amenajat la marginea municipiului, lângă cartierul ANL Lacu Dulce. Proiectat pe vremea administrației Cibu, parcul a fost construit în 2011, sub administrația Simionescu. A costat nu mai puțin de 4,4 milioane lei (44 miliarde de lei vechi), din care 2 milioane au fost dați de Guvern, din Fondul pentru Mediu, iar 2,4 milioane au fost cheltuiți din bugetul local. Se întinde pe patru hectare, iar la data inaugurării - noiembrie 2011 - avea un aspect plăcut, bine conturat, cu alei pavate, stâlpi de iluminat metalici, bănci de lemn și pubele mascate cu elemente de tâmplărie. Pentru verile călduroase, fusese amenajată și o fântână arteziană, în fapt o instalație montată în centrul unui platou circular, pavat cu piatră, care instalație ar fi trebuit să arunce în aer un singur jet de apă, înalt de circa 10 metri. În teorie, suna revoluționar pentru orașul nostru. În practică, însă, aproape nimeni nu a văzut acea fântână arteziană în funcțiune. De fapt, parcul în sine, care se află undeva în câmp, la câteva sute de metri distanță de cartierul ANL și la doar câteva zeci de metri de casele sărăcăcioase ale romilor din Lacu Dulce, rareori a fost vizitat de cineva. Doar căruțele romilor mai tranzitează, din când în când, aleile asfaltate ale parcului. În rest, e liniște și pustiu, iar stâlpii metalici de iluminat, băncile și pubelele se degradează de la un an la altul, nebăgate în seamă. Probabil ar fi dispărut demult din peisaj dacă parcul nu ar fi fost păzită de Poliția Locală, care are un post înființat acolo, în fapt o gheretă din plastic unde se adăpostește zilnic un agent. ”Prin postul de pază din parcul ANL Lacu Dulce, Poliția Locală Brăila veghează la menținerea ordinii, liniștii publice și a curățeniei în zonă, precum și la păstrarea integrității mobilierului stradal. De asemenea, atunci cînd în zona limitrofă parcului sunt depistate persoane care aruncă diverse tipuri de deșeuri, sunt anunțate echipajele competente în vederea soluționării unor astfel de cazuri. De la începutul anului și până acum, în zonă s-au aplicat 16 sancțiuni pentru depozitare de gunoi pe domeniul public, în valoare totală de 16.000 lei, precum și 5 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea OUG nr.195/2002 R privind accesul și deplasarea vehiculelor cu tracțiune animală în municipii, în valoare totală de 6.525 lei”, a precizat Biroul de Presă al Poliției Locale.
În cei zece ani de existență, un singur lucru bun s-a întâmplat în așa-zisul parc din mijlocul câmpului: copacii plantați înainte de inaugurare s-au făcut destul de mari și oferă ceva umbră în zilele toride de vară. Umbră de care nu prea profită, însă, nimeni. În rest, buruienile au răsărit, pur și simplu, printre pavele, ca și cum aleile ar fi așezate direct pe pământ, nu pe o fundație de nisip și pietriș, așa cum ar fi fost normal. Interesant este faptul că iarba de pe spațiul verde dintre alei a fost recent cosită, însă aleile sunt acoperite în continuare cu acel strat impenetrabil de buruieni. La felul cum stau lucrurile, pare să fie vorba despre o lucrare de mântuială a constructorului, care nu a făcut o fundație corespunzătoare. Firma care a lucrat la realizarea acestui parc se numește "Garden Center Group" SRL și este din București.
Conducerea Serviciului de Utilitate Publică, Administrare și Gospodărire Locală recunoaște că acest parc nu primește la fel de multă atenție ca restul locurilor de promenadă din municipiu care chiar sunt folosite de populație. Anul acesta, de exemplu, singurele operațiuni efectuate au constat în aplicarea de ierbicide, în încercarea de eliberare a aleilor de buruieni. ”Ce-i drept, nu s-a intervenit foarte mult anul acesta. Nefiind un loc foarte vizitat, ne-am axat pe celelalte parcuri, care sunt mult mai frecventate. S-a dat, totuși, cu ierbicid pe alei și urmează, în perioada care vine, să vopsim stâlpii de iluminat, să reparăm băncile și să mai combatem buruienile”, ne-a declarat Dumitru Munteanu, directorul SUPAGL.