• Primăria a demarat un proiect de desființare a patru foste puncte termice aflate în administrarea CUP Dunărea, care nu mai funcționează de ani de zile • două dintre fostele centrale se află pe strada Hipodrom, unul pe Aleea Soarelui și unul pe Str. Unirii • cele de pe Str. Hipodrom au fost deja parțial demolate, fiind păstrată o parte din structura de rezistență care va adăposti, mai nou, parcări de biciclete • celelalte două puncte termice nu au intrat încă în lucru și nu s-a luat o decizie dacă și acolo vor fi făcute tot parcări de biciclete sau se va da o altă utilitate spațiilor rezultate în urma desființării punctelor termice
Este de apreciat preocuparea autorităților locale de a amenaja noi parcări auto. Numai că de la intenţie la finalizare mai apar şi nemulţumiri. Un exemplu ne-a fost semnalat la redacţie de un locatar din cartierul Hipodrom. ”Pe strada Hipodrom, în spate la laboratoarele Synevo, parcarea la care se lucrează de anul trecut ar fi trebuit terminată în luna noiembrie, dar din data de 10 decembrie s-au stopat lucrările. Sunt curios dacă Primăria ne prelungește contractul pentru perioada când nu am avut loc de parcare. Începând din luna august 2024, locul meu este plătit pentru 3 ani”, ne-a scris acesta, într-o sesizare adresată redacției. La aceste aspecte adăugăm faptul că organizarea de şantier nu are placă de identificare, noroiul a ajuns până pe trotuar şi nu se lucrează cât vremea o permite (de exemplu, betonul se poate turna şi la minus 10 grade). De asemenea, la fața locului se remarcă o structură din beton vopsită cu var lavabil, care pare a fi pregătită pentru a adăposti fie un punct de lucru, fie un punct comercial.
Pentru a ne lămuri despre ce se întâmplă cu exactitate acolo, am solicitat informații de la autoritățile locale. Un reprezentant al Primăriei ne-a dat o veste bună, dar și una rea. Vestea bună este că lucrarea începută în zonă are drept scop desființarea unui fost punct termic aflat în administrarea CUP Dunărea care nu mai era folosit de ani de zile și ocupa locul degeaba. Astfel, s-a procedat la demolarea parțială a fostei centrale termice. A mai rămas în picioare camera care adăpostea hidroforul și transformatorul electric. De asemenea, s-a păstrat și o parte din structura de rezistență a vechii construcții, cu acoperișul aferent, iar spațiul astfel rezultat va fi dedicat unei parcări de biciclete. Este, practic, ceea ce se poate vedea la fața locului. Vestea proastă este că lucrările pentru amenajarea platoului din jurul respectivei structuri au fost întrerupte pe perioada sezonului rece, urmând a fi repornite la primăvară, odată cu încălzirea vremii. Din această cauză, locatarii blocurilor din zonă trebuie să mai suporte câteva luni disconfortul organizării de șantier...
După cum ne-a mai precizat reprezentantul Primăriei, lucrările derulate în zona menționată fac parte dintr-un proiect mai amplu ce prevede desfințarea a patru foste puncte termice, dintre care două se află pe strada Hipodrom, unul pe Aleea Soarelui și unul pe strada Unirii, aproape de intersecția cu strada Școlilor. La fel cum s-a întâmplat cu punctul termic despre care am făcut referire mai sus, la toate va mai fi păstrată doar camera tehnică ce adăpostește hidroforul și transformatorul electric, plus o parte din structura de rezistență. Punctele termice de pe strada Hipodrom, cel din spatele laboratorului Synevo și încă unul situat pe aceeași stradă, aproape de intersecția cu strada Școlilor, se află într-un stadiu avansat de execuție, și ambele vor fi transformate în parcări pentru biciclete. În ceea ce privește celelalte două obiective, de pe Aleea Soarelui, respectiv strada Unirii, lucrările de desființare nu au început încă și nu s-a stabilit dacă și acolo vor fi amenajate parcări de biciclete sau se va da altă utilitate structurilor care vor rămâne parțial în picioare. Primăria a precizat că termenul de finalizare a acestor lucrări nu a fost în luna noiembrie 2024 ci este prevăzut pentru vara anului în curs.
În ceea ce privește problema ridicată de cititorul nostru referitor la locul de parcare plătit, conducerea Serviciului de Utilitate Publică, Administrare și Gospodărire Locală ne-a declarat că, dacă lucrările au afectat parcarea din jurul fostului punct termic, iar beneficiarii nu au putut folosi locurile pentru care au contract, regulamentul aflat în vigoare prevede prelungirea contractului pentru perioada în care parcarea a fost indisponibilă.