Palatul LYRA, de nerecunoscut | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Palatul LYRA, de nerecunoscut

* sala fostului cinematograf din centrul Brăilei și-a schimbat radical aspectul, reabilitarea sa fiind ultima reușită a voluntarilor care, din 2021, au demarat, cu ajutorul unor sponsorizări și fonduri private, proiectul de salvare a acestei clădiri monumentale

 

 

 

Încet dar sigur, Palatul LYRA din Centrul Vechi al Brăilei scapă de aspectul ponosit la care ajunsese după zeci de ani de lipsă a investițiilor. Transformarea a început în urmă cu doi ani, când a fost renovată fațada exterioară, și a continuat cu reabilitarea holului și a spațiilor expoziționale de la parter, urmată de reabilitarea holului de la etaj. Totul s-a făcut doar din sponsorizări primite din mediul privat, iar pe lângă meseriașii angajați pentru efectuarea lucrărilor s-au aflat și mulți voluntari care au muncit benevol. În vara acestui an, intervențiile s-au axat pe sala de spectacole, care acum arată radical diferit față de cum o știau brăilenii în anii '80 - '90, când acolo funcționa un cinematograf. Mult mai aerisită, a scăpat de lambriurile vechi de pe pereți și coloanele de susținere, de caloriferele cu aspect inestetic, de scaunele rabatabile și de mocheta îmbâcsită de praful și murdăria depuse, strat peste strat, de ani de zile.

Am început în primăvară lucrările de înlocuire a mochetei din sală, a scaunelor vechi de cinema incomode și murdare, am făcut o igienizare totală a pardoselii, tavanelor și pereților, am scos vechiul pluș de pe pereți încărcat de praf și am revenit astfel la o acustică a sălii apropiată de cea inițială, mult mai adecvată pentru spectacole de muzică cultă. Totodată, sub îndrumarea unui consultant în probleme ISU am redus numărul de scaune pentru a ne încadra în normativele existente, au fost verificate instalațiile de incendiu și am înlocuit hidranții vechi cu cutii noi, omologate. Au fost create culoare de intrare și ieșire mai largi către ușile de evacuare, micșorându-se și dimensiunea scenei.

Deoarece sala nu dispunea de instalații de climatizare vara, spectacolele în această perioadă nu se puteau ține, de aceea au fost înlocuite caloriferele pentru încălzire cu instalații noi, moderne, de climatizare vara și încălzire iarna, pe curent electric, gata să fie alimentate din posibilele panouri solare pe care le-am putea achiziționa dacă vom avea fonduri. Sala este pregătită acum să găzduiască spectacole de muzică de cameră, corală, de jazz sau folk, conferințe sau prezentări, audiții muzicale sau proiecții de filme, spectacole de poezie sau umor, în limita a 120 de locuri”, ne-a informat Constantin Teodorescu, președintele Societății Filarmonice LYRA, entitate pe care acesta o descrie ca fiind o organizație non-profit, care nu este finanțată nici de stat, fonduri europene sau administrația publică, nu are nici un personal salarizat, conducerea fiind asigurată de un comitet din trei oameni care lucrează, toți, fără nici o retribuție. Fondurile folosite pentru reabilitarea frumoasei clădiri de pe strada Mihai Eminescu, fosta Regală, provin exclusiv din cotizațiile membrilor, sponsorizări sau donații, după cum sublinează Teodorescu. ”Pentru foarte multe lucruri simple am fost ajutați de voluntari inimoși fără de care nu am fi reușit niciodată să ajungem la această fază, cărora le mulțumim încă o dată pentru sprijin. Greul întregii organizări a fost dus însă de domnul Cristian Niculae care s-a implicat cu succes și în alte proiecte de voluntariat, acesta al «Descoperirii Palatului LYRA» fiind ultimul și cu rezultatele cele mai spectaculoase. Prin conexiunile sale foarte bune în mediul de afaceri a reușit să capaciteze firme de profesioniști care au reușit împreună să redea brăilenilor, în timp record, o sală de spectacole cochetă și primitoare care începând de acum își așteaptă oaspeții”, a mai punctat președintele Societății Filarmonice LYRA.

Pentru viitorul imediat, administratorii Palatului LYRA și-au propus să reabiliteze încăperile de la subsolul clădirii, șase la număr, care urmează să găzduiască diferite clase pentru instruire culturală în diferite domenii. În noiembrie, vor începe selecțiile de elevi pentru înființarea unui cor de copii sub îndrumarea unor inimoși profesori. După cum se știe, în spațiul expozițional de la parter este găzduit Muzeul Umorului, o inițiativă a caricaturistului Costel Pătrășcan. Astfel, Palatul LYRA se întoarce la menirea sa de bază, aceea de ”templu” al culturii locale, pe care și-au dorit-o fondatorii săi, din vremurile bune ale Brăilei.

 

 

O scurtă istorie a Societății Filarmonice LYRA

După cum v-am mai informat, Societatea Filarmonică LYRA a luat ființă într-o perioadă când economia Brăilei era în plin avânt, mai exact în octombrie 1883, primul statut fiind redactat în limbile franceză și română. Terenul pe care se află actuala clădire a fost donat de Primăria Brăila în 1923 ”în vederea construirii unei clădiri care să servească ca local pentru întreținerea Academiei de Muzică”, toate fondurile pentru construirea Palatului LYRA și funcționarea Societății Filarmonice LYRA venind exclusiv din cotizațiile membrilor și sponsorizărilor primite din partea simpatizanților și susținătorilor societății și culturii brăilene, se mai arată în broșura tipărită cu ocazia derulării actualei proceduri de reabilitare a clădirii. După cum se poate vedea din aspectul monumental al imobilului, cei care l-au construit au avut la dispoziție fonduri de-a dreptul generoase, viața economică a Brăilei din urmă cu 100 de ani fiind mult mai prosperă decât cea din prezent, motiv pentru care și puterea financiară a sponsorilor a fost inegalabil mai mare.

În 1926, holul și sala de concert din Palatul LYRA au fost închiriate antreprenorului Stavru Valerianos pentru realizarea unui cinematograf. În 1948, clădirea a fost naționalizată și a intrat în proprietatea Întreprinderii Cinematografice Române, aici funcționând, după cum bine știu toți brăilenii, Cinematograful LYRA pe toată perioada regimului comunist. Totuși, din anul 1974, grație implicării doctorului Nicu Teodorescu, tatăl actualului președinte Constantin Teodorescu, Societatea LYRA și-a reluat activitatea în două camere de la parterul Palatului LYRA, sub denumirea Societatea Muzicală LYRA. Sub bagheta lui Nicu Teodorescu, absolvent al Conservatorului din Cluj înaintea absolvirii Facultății de Medicină din Timișoara, societatea și-a refăcut sălile de cursuri muzicale, fiind înființată o orchestră simfonică completă și un cor mixt, cu intensă activitate culturală. După cutremurul din 1977, Societatea Muzicală LYRA a trebuit să-și mute activitatea în Casa de Cultură de pe strada Polonă. După 1989, doctorul Nicu Teodorescu a făcut nenumărate demersuri pentru ca Societatea LYRA să reintre în posesia Palatului LYRA, lucru care s-a întâmplat abia în 2006, când RADEF România Film a retrocedat imobilul către proprietarul de drept.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro