În fiecare săptămână, așa cum a obișnuit cititorii, ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" vă oferă spre lectură și informare rubrica "Să iubim natura" cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
A trecut ceva vreme de când nu v-am mai prezentat unele specii de păsări ce pot fi întâlnite și în județul nostru și dacă tot am fost pe teren după păsări în aceste zile geroase de iarnă, am zis că e timpul să vă prezint două specii fotografiate de mine, rața mică și măcăleandru.
Raţă mică (Anas crecca)
Este o rață de talie mică ce prezintă dimorfism sexual accentuat. Atât masculul cât și femela au oglinda (grupul de pene colorat din aripă) de culoare verde închis încadrat de două dungi albe. Masculul are capul maroniu cu regiunea din jurul ochilor de culoare verde închis care se extinde până la ceafă, pieptul crem cu pete negre, lateralele corpului cu vermiculații de culoare gri-alb, abdomenul alb, iar subcodalele sunt sub forma unui triunghi crem-galben încadrat de margini de culoare neagră. Scapularele formează o dungă albă, orizontală, la baza aripii. Femela are un penaj general gri-maroniu, asemănător cu al femelei de rață mare, facilitând camuflarea în vegetația ripariană. Lungimea corpului este de 34 - 38 cm, anvergura de 58 - 64 cm, iar greutatea este de 250 - 450 g în cazul masculului și 200 - 400 în cazul femelei.
Etimologia denumirii știintifice - Numele de gen (Anas) este denumirea latină a rațelor, iar numele de specie provine din denumirea suedeză a speciei - kricka.
Distribuție - Specia cuibărește pe o arie largă, fiind prezentă în mare parte din fâșia nordică și centrală a Palearcticului, dar și în Insulele Aleutine. Iernează în sudul și centrul Eurasiei, dar și în Africa. În România cuibărește izolat, în doar două locații cunoscute. În afara perioadei de cuibărit, rața mică poate fi observată pe majoritatea lacurilor din regiunile cu altitudine joasa și medie din România.
Fenologie - Specia cuibărește în România în număr foarte mic. Apare în număr relativ mare în pasaj și în perioada de iernare.
Habitate - Preferă habitatele acvatice cu apă puțin adâncă și vegetație submersă, cum sunt lacurile, apele curgătoare line și zonele mlăștinoase.
Hrană - Rața mică se hrănește în principal cu semințele plantelor acvatice și din proximitatea habitatelor umede, dar și cu cereale, în perioada rece consumând mai ales plante submerse. Consumă de asemenea și nevertebrate acvatice.
Alte informații - Deși în trecut se considera că specia cuibărește în mai multe locații în România, datele recente de cuibărire certă au confirmat doar două zone.
Populație - Populația globală este estimată la 2.800.000 de indivizi. Populația europeană este estimată la 557.000 – 915.000 de perechi, tendința populațională la nivel european fiind deocamdată necunoscută. Populația cuibăritoare din România este estimată la 5 - 30 de perechi, tendința populațională la nivel național fiind stabilă.
Reproducere - Perioada de reproducere se desfășoară începând cu lunile martie-aprilie. Ponta este formată din 5 - 16 ouă (de obicei 8 - 11 ouă), care sunt incubate de către femelă pentru 21 - 23 de zile. Puii sunt îngrijiți de femelă într-un teritoriu relativ mic. Cuibul este construit în proximitatea habitatelor acvatice, sub forma unei scorburi în pământ, căptușită cu frunze și iarbă, plasat de obicei în zone cu vegetație deasă, tufișuri etc.
Amenințări și măsuri de conservare - Principalele amenințări asupra speciei sunt vânătoarea și deranjul cauzat de vânătoare în cartierele de iernare, precum și efectul asociat de intoxicare cu plumb din cauza ingerării alicelor de plumb. Alte amenințări asupra speciei sunt legate de diminuarea cantitativă și calitativă a habitatelor acvatice, cauzată de managementul defectuos al acestora.
Măcăleandru (Erithacus rubecula)
Specie de pasăre cântătoare de talie mică, cu aspect distinctiv. Coloritul dorsal este relativ uniform, maroniu, iar ventral este alb. Pe piept și față coloritul este portocaliu intens. Sexele sunt asemănătoare. Juvenilii sunt maronii, cu pete mici, deschise la culoare. Lungimea corpului este de 12-14 cm, iar greutatea de 14 – 25 de grame.
Etimologia denumirii știintifice - Numele de gen (Erithacus) este denumirea în limba greacă veche a speciei, iar numele de specie - rubecula - provine din cuvântul latin rubeus - roșu/roșcat, cu referire la pieptul de culoare portocaliu aprins.
Distribuție - Specia are o distribuție largă vest-palearctică, fiind prezentă pe întreg continentul european și în partea vestică a Asiei. În nord ajunge până dincolo de Cercul Polar, iar în sud cuibărește inclusiv în nordul Africii. Populațiile migratoare iernează în zona Mediteranei. În România specia este prezentă pe întreg teritoriul, din zonele de câmpie până în zonele montane înalte.
Fenologie - Specia cuibărește în România, fiind parțial migratoare. Populațiile din jumătatea nordică a țării sunt aproape complet migratoare (foarte puține exemplare rămânând în iernile blânde). În jumătatea sudică a țării, numărul exemplarelor ce rămân peste iarnă este mai mare. Specia iernează în zona Mediteranei.
Habitate - Specia cuibărește într-o largă varietate de habitate, bogate în tufărișuri. O întâlnim în habitate forestiere (inclusiv păduri de conifere, unde este prezentă de obicei în apropierea lizierelor, poienilor sau tăieturilor), parcuri cu aspect natural, zăvoaie, garduri vii etc.
Hrană - Măcăleandrul are un spectru trofic larg, consumând nevertebrate (insecte, păianjeni, viermi etc.), semințe și fructe. În cazul fructelor, sunt consumate în special cele de talie mică (soc, mure, afine etc).
Alte informații - Măcăleandrul este singurul reprezentant al genului Erithacus. Inițial specia era încadrată în familia sturzilor (Turdidae), însă studii recente au arătat că face parte din familia muscarilor (Muscicapidae).
Populație - Populația mondială a speciei este estimată la 130.000.000 – 201.000.000 de indivizi. Cea europeană este estimată la 58.700.000 – 90.500.000 de perechi. Tendința la nivel european este considerată crescătoare. Specia este clasificată ca ”Risc scăzut”.
În România, populația estimată este de 2.250.000 – 6.000.000 de perechi. Tendința este deocamdată necunoscută.
Reproducere - Perioada de reproducere începe în luna martie, când masculii sosiți din migrație ocupă teritoriile și le marchează prin cântec. Depunerea ouălor are loc începând cu luna aprilie, femela depunând 4-7 ouă, pe care le clocesc 12-21 de zile. Puii părăsesc cuibul după 10-18 zile. Perechile sunt teritoriale și cuibăresc izolat. Cuibul este elaborat, fiind construit din mușchi, iarbă uscată, legate cu fire de păr sau ierburi subțiri. Este amplasat în zone de tufărișuri dense, aproape de sol, în crăpăturile zidurilor sau ale pereților de stâncă, scorburi etc.
Amenințări și măsuri de conservare - Specia nu are amenințări severe. Singura amenințare serioasă este reprezentată de folosirea pe scară largă a pesticidelor, care au ca rezultat diminuarea resurselor de hrană.
În concluzie, la finalul acestei săptămâni, pot să vă spun că deja au apărut cetățeni care ies în natură să se bucure de aer și de fotografie. Nu știu dacă am vreo contribuție la acest fenomen, dar sunt bucuros că lumea începe să conștientizeze frumusețea unor zone din apropierea orașului nostru.
Sursa de informare:
https://pasaridinromania.sor.ro/specii/209/rata-mica-anas-crecca
https://pasaridinromania.sor.ro/specii/431/macaleandru-erithacus-rubecula
