Păsări din România (XXIV)

Ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a inițiat o nouă rubrică "Să iubim natura" cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.

Deoarece am hotărât, ca pe măsură ce reușesc să fac fotografii frumoase, să vă aduc în atenție câteva specii de păsări din județul nostru, astăzi o să vă prezint trei specii întâlnite în județul Brăila pe malul apelor, în săptămâna ce tocmai s-a încheiat.

Cele trei specii propuse dumneavoastră în acest articol sunt: Piciorong (Himantopus himantopus), Fluierar de mlaștină (Tringa glareola) și Gâsca de vară (Anser anser).

Piciorong (Himantopus himantopus)

Este o specie de pasăre limicolă de talie medie, ce prezintă dimorfism sexual. Are un aspect distinct și elegant, cu picioarele foarte lungi, de culoare roșu-rozaliu, ciocul lunguieț, subțire, de culoare neagră și penajul general alb-negru. Aripile și spatele sunt de culoare neagră cu reflexii verzui (femela are spatele mai maroniu și fără reflexii verzui), partea ventrală este albă, coada este albă cu barații gri, iar pe cap penajul poate conține suprafețe negre, cu variații individuale și de multe ori mai extins in cazul masculilor. Lungimea corpului este de 35 - 40 cm, iar greutatea este de 166 - 205 g.

Etimologia denumirii știintifice - Atât numele genului cât și al speciei (Himantopus) provin din alăturarea cuvintelor grecești ymantos - curea, coardă și pus - picior, cu referire la picioarele foarte lungi.

Distribuție - În România, specia este prezentă pe tot teritoriul țării acolo unde sunt zone umede importante, cu excepția zonelor montane și submontane.

Fenologie - Specia cuibărește în România, fiind un oaspete de vară. Sosește la sfârșit de martie, început de aprilie și părăsește zonele de cuibărit în lunile septembrie-octombrie.
Hrană - Este o specie preponderent carnivoră, consumând nevertebrate legate prin ecologia lor de zonele umede (diverse insecte și larvele acestora, moluște, păianjeni etc.) dar și mormoloci, pești de dimensiuni mici și icre. Ocazional consumă semințe. Dieta variază considerabil având în vedere distribuția largă a speciei la nivel global.

Populație - Populația din România este estimată la 900 - 2000 de perechi, iar tendința populațională la nivel național este estimată ca fiind în creștere.

Amenințări și măsuri de conservare - Principalele amenințări asupra speciei sunt legate de managementul defectuos al zonelor umede: modificarea regimului hidrologic, în special în perioada de cuibărit, care are ca efect secarea habitatelor sau inundarea exagerată, schimbarea utilizării terenurilor, desecarea etc.

Fluierar de mlaștină (Tringa glareola)

Este o specie de limicolă (păsări de țărm) de talie medie. Are colorit general maroniu, mai închis la adulți, cu pete albe și negre dorsal. La păsările tinere nuanța de maro este mai deschisă, iar petele au colorit maroniu deschis - gălbui. Pieptul are colorit gri difuz, ce trece înspre alb pe abdomen. Are o sprânceană proeminentă deschisă la culoare. Picioarele sunt galben - verzui. Lungimea corpului este de 18 - 21 cm, anvergura aripilor este de 35 – 39 cm, iar greutatea de 34 – 98 de grame.

Etimologia denumirii știintifice - Numele de gen provine din grecescul trungas – o specie de pasăre de țărm cu târtiță albă ce își balansează coada, menționată de Aristotel (identificare incertă). Numele de specie provine din cuvântul latin glarea – prundiș, cu referire la habitatul unde poate fi văzută pasărea.

Distribuție - În România este prezentă pe tot teritoriul țării în perioadele de migrație.
Fenologie - Nu cuibărește în România. Este prezentă doar în perioadele de migrație din primăvară și toamnă. Unele exemplare sunt prezente și în timpul verii, probabil indivizi necuibăritori sau juvenili proaspăt sosiți din zonele de cuibărire.
Hrană - Este o specie carnivoră, fiind legată de hrana disponibilă în zonele de mal: nevertebrate acvatice (insecte, viermi, gasteropode, crustacee), păianjeni, uneori mormoloci sau pești de talie mică. Ocazional consumă și semințe ale speciilor de plante acvatice. În perioada de reproducere consumă aproape exclusiv insecte acvatice.
Populație - Având o populație atât de mare și un teritoriu de răspândire imens, specia este clasificată ca ”Risc scăzut”. Tendința la nivel european este considerată stabilă.

Amenințări și măsuri de conservare - Distrugerea zonelor umede în zonele de cuibărit şi mai ales a celor situate pe traseul de migrație, poluarea apelor prin folosirea pesticidelor în agricultură şi deranjul determinat de activitățile umane sunt principalele pericole ce afectează specia.

Gâsca de vară (Anser anser)

Gâsca de vară este o specie de gâscă de talie mare. Penajul este în majoritate gri cu maroniu cu părțile superioare definite de marginile albe ale penelor de zbor. Pieptul și abdomenul sunt mai deschise și relativ uniform colorate. Picioarele sunt de culoare rozalie. Lungimea corpului este de 74-84 cm și are o greutate medie de 2070-4560 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 149 -168 cm.

Etimologia denumirii știintifice - Atât numele de gen cât și cel de specie vine de la Anser, care este denumirea latină a gâștelor.

Distribuție - Este singura specie de gâscă ce cuibărește și în România. Iernează în Europa cam în aceleași teritorii, însa migrează mai la sud în condiții de ierni dificile.
Fenologie - Specia cuibărește în România, fiind prezentă la noi tot timpul anului. Prezența este constantă, însă diferă ca distribuție.

Habitate - În perioada de cuibărit preferă zonele umede vaste, asociate marilor râuri din zonele de câmpie. Densitatea ce mai mare o întâlnim în Delta Dunării și sistemul lagunar.
Hrană - Specia este erbivoră, consumă materie vegetală foarte diversă: ierburi, muguri, rădăcini etc. În perioada de cuibărit se hrănesc în special cu materiale vegetale de pe culturile agricole, precum frunzele răsărite ale grâului, rapiței sau a altor culturi agricole de toamnă.
Populație - În România, estimările arată o populație de aproximativ 3 100 - 6 700 de perechi cuibăritoare. Având o populație atât de mare și un teritoriu de răspândire imens, specia este clasificată ca ”Risc scăzut”. În România, deocamdată, tendința populațională este necunoscută.

Amenințări și măsuri de conservare - Specia este amenințată de vânătoare, fiind susceptibilă și la otrăvirea cu plumb (provenit din alice). Alți factori perturbatori sunt degradarea habitatului din zonele umede, eliminat pentru a face loc agriculturii și dezvoltării industriale. Fiind o specie ce se hrănește pe culturile agricole, există un conflict continuu cu fermierii.