Păsări din România (XX)

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.

Voi continua să vă prezint în acest articol trei specii de păsări ce fac parte din grupul Fugacilor, acestea fiind limicole de mici dimensiuni, cele mai multe dintre ele cuibărind în zona arctică. Cele trei specii prezentate astăzi sunt: Fugaci de țărm (Calidris alpina), Sitar de pădure (Scolopax rusticola), Becațină comună (Gallinago gallinago).

Fugaci de țărm (Calidris alpina) - Fugaciul de țărm este o specie caracteristică zonelor de tundră, cu pajiști umede și lacuri cu apă salmastră și sărată. În timpul migrației și în cartierele de iernare apare în zonele lagunare și costiere cu apă salmastră sau sărată. Adulții au înfățișare similară, masculul având culorile penajului mai intense. Spatele și capul au o culoare ruginie, iar abdomenul negru. Se hrănește cu insecte și larvele acestora, viermi, melci, resturi vegetale și peștisori.

Etimologia denumirii știintifice: kalidris – gr. Al unei păsări neidentificate (Aristotel)
alpina – lat. - alpin

Localizare și comportament: Este o specie prezentă în nordul continentului european. În afara sezonului de cuibărit este o pasăre gregară, călătorind în grupuri de sute sau mii de exemplare. Atinge maturitatea sexuală la 2 ani. Masculul sosește înainte în teritoriile de cuibărit. Pentru atragerea femelei, masculul execută un ritual nupțial manifestat prin zboruri scurte, alternate cu fluturări ale aripilor. Apoi face câteva adâncituri în sol, pe care le căptușește cu iarbă și frunze. Femela, alege una dintre aceste adâncituri și finalizează construcția cuibului. Iernează în Europa și Africa.

Populație: În România, apare în pasaj primăvara în aprilie și mai, iar toamna în august și septembrie. Cele mai mari efective cuibăritoare sunt în Irlanda, Suedia și Norvegia. În Europa, țările cu cel mai mare număr de exemplare în timpul iernii sunt Marea Britanie, Franța și Olanda.

Reproducere: Sosește din cartierele de iernare în a doua parte a lunii martie și început de aprilie. Femela depune în mod obișnuit 4 ouă, cu o dimensiune medie de 35 x 24 mm și o greutate medie de 10,2 g. Incubația durează 20 – 22 zile și este asigurată de ambii parteneri. Dupa eclozare, puii părăsesc la scurt timp cuibul și sunt îngrijiți în prima săptămână de ambii părinți, după care, de obicei, femela părăsește familia. Masculul continuă să aibă grijă de pui până devin zburători la 19 – 21 de zile.

Amenințări și măsuri de conservare: Degradarea habitatelor și creșterea deranjului sunt principalele pericole ce afectează specia.

Sitar de pădure (Scolopax rusticola) - Întâlnit frecvent în păduri de amestec sau de conifere cu strat ierbos dens, zone umede pentru hrănire, zone uscate pentru odihnă și zone deschise pentru zbor. Este o pasăre voluminoasă cu aripi rotunjite, picioare scurte și un cioc lung și drept. Ciocul este de culoare roșiatică cu vârf negru. Sexele se aseamănă. Se hrănește cu râme, moluște mici și alte nevertebrate, precum și material vegetal. Longevitatea în libertate atinge 4 ani.

Localizare și comportament: Este o specie cuibăritoare pe tot cuprinsul Europei. Păsările din zonele vestice sunt rezidente, dar populațiile nordice iernează în sudul Europei, ajungând spre sud până la Mediterana și nordul Africii, ajungând în teritoriile de iernare spre sfârșitul lunii noiembrie, întorcându-se în teritoriile de cuibărit în martie-mai. Specia se hrănește preponderent noaptea, prin scormonirea solului și a litierei de frunze cu ciocul lung. Începe reproducerea de la vârsta de 2 ani. Masculii sunt poligami, iar în amiezile de primăvară zboară în față și în spate deasupra pădurii în căutarea femelelor. După împerechere, masculul își continuă etalarea zborului căutând mai multe femele. Cuibul este amenajat într-o depresiune sau scobitură puțin adâncă direct pe sol, construit din material vegetal.

Populație: Populația cuibăritoare a României numără în prezent 6.000 - 9.000 de perechi.

Reproducere: Cuibăritul are loc în lunile februarie-iulie. 2-5 ouă cu dimensiuni de 44x34 mm sunt clocite de femelă pentru 21-24 de zile. Puii părăsesc cuibul imediat și dezvoltă pene după 15-20 de zile, dar nu sunt independenți până la vârsta de 5-6 săptămâni. Femelele cresc una, ocazional două generații pe sezon.

Amenințări și măsuri de conservare: Specia este amenințată de fragmentarea habitatului și vânătorile de primăvară în multe din țările europene. Acțiunile de conservare locale includ îmbunătățirea habitatelor de cuibărit și iernat, precum și implementarea unor practici de vânătoare sustenabile.

Becațină comună (Gallinago gallinago) - Cuibărește în mlaștini și zone umede, deseori pe marginea lacurilor și a râurilor. Iarna stă în zone de coastă sau mlăștinoase. Părțile superioare sunt de culoare maronie cu pete mai deschise la culoare, părțile inferioare sunt de culori palide, cu dungi negre pe piept, iar banda de la ochi este întunecată și mărginită de două benzi mai deschise. Picioare scurte, aripi lungi, iar ciocul distinctiv este alungit mult. Masculul seamănă foarte bine cu femela, deși ea are ciocul puțin mai lung. Lungimea corpului este de 25-27 cm, anvergura de 44-47 cm, masa medie corporală de 110 g. Se hrănește cu nevertebrate și plante. În libertate, longevitatea medie este de trei ani.

Localizare și comportament: Cuibărește în aproape toată Europa. Populațiile din nordul și din estul extrem migrează spre sud-vest pentru a ierna, dar ajung și în Africa. Pleacă de pe locurile de cuibărit în luna iulie și revin în anul următor în lunile martie-mai. Se hrănesc la răsărit și la apus de soare, sondând cu ciocul lung în noroi. Atinge maturitatea sexuală la vârsta de doi ani. Masculii sunt primii care ajung la locurile de cuibărit și stabilesc teritoriile. Femelele selectează un loc de cuib și legătura dintre păsări este întărită de un ritual nupțial în care masculul zboară în cerc, apoi intră în picaj și produce un sunet de tobă în timp ce coada îi vibrează în aer. Ambii parteneri preferă o viață fără multe complicații, iar cuibul lor este o mică adâncitură din sol.

Populație: Populația care cuibărește în Europa este mare: între 930.000 și 1,900.000 de perechi. În ciuda unui declin din mai multe țări în perioada 1990-2000, mai multe populații europene au rămas stabile în tot acest timp.

Reproducere: Trei-cinci ouă de 40x29 mm sunt depuse în perioada aprilie-iunie. Femela le clocește pentru 18-20 de zile și fiecare părinte are grijă de jumătate din pui. Aceștia părăsesc cuibul după 19-20 de zile. O singură pontă pe an.

Amenințări și măsuri de conservare: Declinurile au fost atribuite asanării zonelor umede, ceea ce a dus la pierderea habitatului și a prăzii, pe lângă declinul cauzat de vânătoarea excesivă. În mai multe țări, specia a beneficiat de măsuri de management al zonelor umede, prin regularizarea nivelului apelor, deoarece becaținele au nevoie de ape mici.