Păsări din România (XVI)

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.

Un grup de păsări mai rar observate de către oameni sunt păsările răpitoare de noapte. Având în vedere faptul că aceste păsări au activitate nocturnă, ziua caută locații retrase unde stau și se odihnesc.

Păsările răpitoare de noapte fac parte din Ordinul Strigiformes (Familiile Tytonide și Strigide). Sunt păsări de pradă crepusculare și nocturne, având capul de dimensiuni mari și gâtul scurt, ochii acestor păsări sunt situați frontal pentru a avea o vedere binoculară. Aceste păsări își pot roti capul la 270 grade.

Având în vedere faptul că sunt greu de observat, sunt și greu de fotografiat, așa că am să vă propun doar specii fotografiate pentru a vă putea bucura de frumusețea acestor păsări.

În acest articol am să vă prezint Cucuveaua (Athene noctua), huhurezul mare (Strix uralensis) și Ciuful de pădure (Asio otus).

Cucuvea (Athene noctua) - Specie de pasăre răpitoare de noapte de talie mică. Sexele sunt asemănătoare (femela fiind ușor mai mare). Capul și spatele sunt maro cu pete albe, iar ventral este de culoare albă cu pete maro dispuse vertical.

Etimologia denumirii știintifice: Numele de gen provine de la numele zeiței Athena, care în mitologia greacă era reprezentată adesea însoțită de o cucuvea (atribuindu-i-se la fel ca zeiței calitatea de simbol al înțelepciunii). Numele de specie noctua, are o proveniență similară, fiind denumirea latină a speciei de bufniță însoțitoare a zeiței Minerva (echivalenta romană a zeiței Athena).

În România, specia este larg răspândită, cuibărind pe întreg teritoriul țării, cu excepția zonelor montane.

Este o specie sedentară în România.

Este o specie de zone deschise și semideschise, cuibărind într-o gamă foarte largă de habitate, precum livezi, parcuri, grădini, zone de pajiști și pășuni. În România însă, specia este majoritar asociată cu habitatele antropice (zone rurale, ferme etc.).
Specie carnivoră, consumă insecte (în special cu zbor crepuscular și nocturn, precum ortoptere, dermaptere, lepidoptere), mamifere de talie mică (șoareci), uneori râme. Dieta preponderentă se schimbă cu latitudinea, proporția de nevertebrate (în special insecte) crescând dinspre nord spre sud (datorită disponibilității mai reduse de micromamifere în zonele mediteraneene).

Este specia de bufniță cea mai răspândită și abundentă din România. Fiind parțial antropofilă, este atrasă de concentrările de insecte ce se aglomerează în zonele luminate. De-a lungul timpului a fost asociată cu moartea (și adesea persecutată, inclusiv în prezent), pentru că era prezentă (datorită luminii aprinse peste noapte, care atrage insectele cu care se hrănește) în locațiile unde existau persoane recent decedate și oamenii se adunau pentru priveghi.

În România, populația estimată este de 15.000 – 40.000 de perechi. Tendința populațională este deocamdată necunoscută.

Huhurez mare (Strix uralensis) - Specie de pasăre răpitoare de noapte de talie medie. Sexele sunt asemănătoare (femela fiind mai mare). Penaj gri-maroniu gălbui deschis (mai deschis decât la huhurezul mic), striat cu brun. Cap rotund cu disc facial gri-gălbui uniform, ochi negri și cioc galben. Coada lungă sub formă de pană de despicat (vizibilă în zbor) prezintă pe partea dorsală dungi întunecate și late.

Etimologia denumirii știintifice: Numele de gen provine din limba greacă, unde Strix este numele unei bufnițe, preluat și în latină folosit ca nume al unei ființe mitologice (despre care se credea că suge sângele copiilor), iar numele de specie, uralensis provine din limba latină și face referire la prezența păsării în Munții Ural, granița tradițională între Europa și Asia.

În România, specia cuibărește în zonele de deal și de munte, urcând până în etajul pădurilor de amestec (fag cu molid).

Specia cuibărește în România, fiind sedentară.

Trăiește în pădurile boreale bătrâne, care alternează cu zone deschise (turbării, luminișuri sau rariști de arbori) și terenuri agricole mici. În România, specia este prezentă în pădurile de deal și montane, în special în cele de gorun, gorun cu fag, fag sau amestec de fag cu molid.

Specie carnivoră, se hrănește cu mamifere de talie mică (șoareci, chițcani) sau medie (iepuri), amfibieni, șopârle și insecte. Ocazional se hrănește și cu păsări mici sau chiar de talie mai mare (precum porumbei, ieruncă etc.).

Este o specie agresivă în perioada cuibăritului, în special când puii sunt gata să părăsească cuibul. Femela atacă furios intrușii din apropierea cuibului. În România, populația estimată este de 6.000 – 12.000 de perechi. Tendința populațională este deocamdată necunoscută.

Ciuf de pădure (Asio otus) - Specie de pasăre răpitoare de noapte de talie medie. Sexele sunt asemănătoare (femela fiind ușor mai mare), masculul fiind în medie mai deschis, cu mai puține striații ventral, iar fața mai deschisă la culoare. Dorsal penajul este crem-ruginiu, fin pătat, iar partea ventrală este striată în întregime. Aripile sunt proporțional mai mici și mai late. Pe cap prezintă două moțuri lungi (ciufi) care nu sunt vizibile în zbor sau când sunt relaxați.

Etimologia denumirii știintifice: Atât numele de gen cât și cel de specie au același sens, Asio provenind din latină, fiind numele unei păsări de noapte cu ”urechi” iar otus este forma latinizată a grecescului otos, care înseamnă ”cu urechi/ciuf” (pasăre de noapte cu ”urechi”).

În România, este distribuită pe întreg teritoriul țării, din zonele joase de câmpie și luncă (inclusiv Delta Dunării), până în zona de dealuri înalte.

Este o specie sedentară în România.

Cuibărește în habitate mozaicate semi-deschise, preferând zăvoaie, liziere de păduri deschise sau fragmentate, în crângurile dintre terenurile arabile, arbori izolați din terenuri deschise sau zone umede, dar și în parcuri mari ce au arbori maturi. Iarna se adună în parcuri, cimitire, aliniamente de arbori sau arbori mari (în special conifere) unde formează colonii de iernare. Grupurile de iernare pot fi formate din zeci sau chiar sute de indivizi care rămân în colonie până la sfârșitul lunii februarie. Este o specie comună în România.

Specie carnivoră, se hrănește predominant cu mamifere mici (șoareci) dar consumă și păsări mici. Majoritatea prăzii este localizată după sunet și capturată din zbor sau vânează de pe diferite suporturi. Specie nocturnă și crepusculară.

Precum și în cazul altor răpitoare de noapte, oasele nedigerate ale rozătoarelor pe care le consumă sunt regurgitate sub formă de ingluvii, pe care iarna le putem găsi pe sol în zona unde s-a format colonia de iernare. La această specie s-a înregistrat un record de longevitate în sălbăticie de 27 de ani și 9 luni.