Păsări din România (XIII)

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.

În următoarele câteva articole o să încerc să vă prezint păsările răpitoare, acestea se împart în două mari categorii: păsări răpitoare de zi și păsări răpitoare de noapte.

Din cauza faptului că aceste păsări sunt foarte greu de fotografiat, nu o să vă prezint decât acele specii pentru care reușesc să fac rost de fotografii.

Păsările răpitoare de zi sunt specii carnivore care vânează ziua. Cea mai mare parte a acestor păsări își procură hrana din aer, de pe sol sau chiar din apă, dar există și o parte din aceste păsări care se hrănesc cu hoituri. Sunt zburătoare excelente, atingând viteze foarte mari în zbor, zburând în spirală pe curenți de aer, caracteristică a păsărilor răpitoare de talie mare. Păsările răpitoare de talie mică pot fi observate cum bat rapid din aripi de câteva ori, apoi planează timp de câteva secunde urmărindu-și prada.

Aceste păsări răpitoare de zi se împart în două mari Ordine: Accipitriformes și Falconiformes.

Din primul Ordin fac parte acvilele, șorecarii, ulii, găile, uliganul și ereții, iar din cel de-al doilea Ordin fac parte șoimii.

Primele trei specii pe care vi le voi prezenta în acest articol sunt codalbul, acvila țipătoare mică și acvila țipătoare mare.

Codalb (Haliaeetus albicilla) - Este o specie de pasăre răpitoare de talie mare, ușor de recunoscut după silueta impunătoare, cu aripi lungi și rotunjite interior, primare "digitale" bine definite, coada ușor romboidală și ciocul masiv.

În România cuibărește fragmentat în afara arcului Carpatic, în zonele umede întinse, mai ales în cele prezente în Delta și pe cursul Dunării. Punctiform cuibărește și în Câmpia de Vest și zonele joase din Moldova.

Cuibărește în România, fiind sedentară. Indivizii tineri sunt mult mai mobili, deplasându-se pe suprafețe imense. În perioadele reci există și un influx de indivizi din zonele nordice.

Codalbul preferă zonele umede mari, incluzând zonele de luncă ale râurilor, mlaștini extinse, lacuri și zonele de coastă. Pentru cuibărire preferă habitatele forestiere cu arbori înalți din vecinătatea zonelor umede (păduri, zăvoaie etc.), dar și stâncăriile (foarte rar cuibărește direct pe sol).

Este o specie carnivoră cu dietă mixtă, incluzând specii de pești (mai ales speciile care înoată la suprafață), specii de păsări acvatice precum și ouăle și puii acestora, dar și mamifere de dimensiuni variate: rozătoare, iepuri, căprioare, oi și capre (mamiferele mari sunt de cele mai multe ori consumate atunci când sunt detectați indivizi morți).

Perechea de codalbi poate avea mai multe cuiburi pe teritoriu, în general 2 - 3 cuiburi, pe care le utilizează alternativ, ajungând după mai mulți ani la dimensiuni foarte mari. Longevitatea codalbului este de 27 ani în sălbăticie și 42 ani în captivitate.
Codalbul este cea mai mare specie de pasăre răpitoare care cuibărește pe teritoriul României. Populația din România este estimată la 110 - 220 indivizi, tendința populațională fiind crescătoare.

În Brăila, specia cuibărește în Parcul Natural Balta Mică a Brăilei și probabil în Lunca Dunării o singură pereche. În plimbările mele în natură am observat cinci exemplare într-un singur loc.

Acvila țipătoare mare (Clanga clanga) - Acvila țipătoare mare este o specie caracteristică zonelor împădurite de altitudine joasă situate în apropierea zonelor umede.

Este o specie răspândită în nordul și centrul continentului european. Este o specie monogamă și teritorială. Juvenilii rămân împreună cu părinții după ce devin zburători până când ating maturitatea sexuală. În cartierele de iernare, specia este mai socială și grupuri de până la zece exemplare, de vârste diferite, pot fi văzute împreună patrulând după hrană. Cuibărește în copaci, zone stâncoase și chiar la nivelul solului. Populația europeană a speciei este foarte mică, cuprinsă între 810-1100 de perechi, și a marcat un declin accentuat între 1970-2000 mai ales în Rusia. Cele mai mari efective sunt prezente în Rusia, Belarus și Ucraina.

Sosește din cartierele de iernare la mijlocul lunii aprilie. Cuibul, alcătuit din crengi și resturi de vegetație, este construit la începutul lunii mai.

Nu am observat această specie în nici o zonă de la noi din județ dar sigur poate fi observată mai ales în perioada migrației.

Acvila țipătoare mică (Clanga pomarina) - Este o specie de acvilă de talie medie spre mare. Sexele au penajul asemănător, de culoare maronie relativ uniformă, cu penele de zbor și coadă mai închise la culoare.

Specia are o distribuție relativ redusă și fragmentată, ocupând centrul și estul Europei, sud-vestul Rusiei și Orientul Apropiat. Specia iernează în Africa sub-sahariană. În România, specia cuibărește fragmentat pe aproape tot teritoriul, în regiunile cu altitudini mici și medii, cu densități mai mari în interiorul arcului Carpatic.
Este o specie migratoare care cuibărește în România. Sosește în arealul de cuibărire în luna aprilie și pleacă spre cartierele de iernare în lunile august - septembrie.
Specia cuibărește în păduri deschise de foioase, conifere sau mixte, preferând lizierele și pădurile ripariene, mai ales acelea situate în proximitatea zonelor agricole, necesare pentru procurarea hranei.

Acvila țipătoare mică este o specie carnivoră care se hrănește în principal cu mamifere mici, amfibieni, reptile, păsări și unele insecte. Proporțiile tipurilor de hrană variază în funcție de regiune și de variația populațiilor speciilor utilizate ca hrană.
Specia este cunoscută pentru fenomenul de cainism, puiul mai puternic îl elimină de obicei pe cel mai slab, astfel, mai multă energie este consumată pentru creșterea unui singur pui. În zonele sau în anii când hrana este abundentă, este posibil ca ambii pui să supraviețuiască. În România, populația este estimată la 1900 - 3400 de perechi, tendința populațională fiind descrescătoare.